Igor Dodon propune plafonarea salariilor şefilor de la ANRE, MoldATSA și Moldtelecom: Ridică salarii fabuloase!

Preşedintele Igor Dodon a lansat miercuri, 5 aprilie, o inițiativă legislativă ce ține de plafonarea salariilor conducătorilor întreprinderilor de stat și ale instituțiilor regulatorii. Potrivit şefului statului, este inadmisibil ca în Republica Moldova, unde, potrivit statisticilor, circa un milion de cetățeni trăiesc la limita sărăciei, să existe salarii care pot ajunge la câteva zeci de mii de lei pe lună.

“Afirm cu toată certitudinea că nu putem tolera astfel de venituri uriașe, care depășesc chiar și cele mai înalte standarde de salarizare din mediul privat, inclusiv în condițiile în care salariul mediu pe economie este de aproape cincisprezece ori mai mic”, a declarat Igor Dodon.

În acest context, preşedintele a propus să fie revăzute și principiile de salarizare a administratorilor întreprinderilor de stat și conducătorilor întreprinderilor cu capital majoritar de stat, care la fel ridică salarii fabuloase, deși aceste companii nu înregistrează performanțe financiare pozitive.

“Iată doar câteva exemple: conducătorul ANRE are un salariu lunar de circa 60 000 lei, cel al MoldATSA -85000 lei, Moldtelecom – 50 770 lei, etc. Mai mult ca atât, comunitățile de experți și asociațiile obștești califică drept ineficientă administrarea acestor întreprinderi din punct de vedere managerial, iar diferența în raport cu salariile altor bugetari: medici, pedagogi, cei care adaugă cea mai mare valoare pentru dezvoltarea Republicii Moldova, este o discriminare inadmisibilă și fără precedent”, a menţionat şeful statului.

În aceste condiţii, Igor Dodon a propus ca salariile conducătorilor întreprinderilor de stat să nu depășească suma de două salarii medii de la intreprinderea pe care o conduce, iar a conducătorilor instituțiilor regulatorii să nu fie mai mare decât salariul conducătorului instituției care l-a numit în funcție.

“Astfel, prin modificările propuse se dorește a face o corecție salarială la nivelul tuturor autorităților publice, astfel încît să existe un echilibru, creând un sistem de salarizare corect și eficient”, a adăugat oficialul.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.