Igor Dodon după vizita eşuată a lui Rogozin: O să le iasă pe ochi celor care au început acest show rusofob

Preşedintele Igor Dodon a acuzat Guvernul și majoritatea parlamentară de la Chișinău că au împiedicat vizita vicepremierului rus Dmitri Rogozin la Chişinău şi că au organizat în un show rusofob fără precedent.

Un show îndreptat și împotriva propriilor cetățeni, care vor normalitate în relațiile cu Federația Rusă.Dar o să le iasă pe ochi asta, în cele din urmă”, a declarat Igor Dodon în cadrul unui briefing de presă.

Mai mult, şeful statului a afirmat că provocările repetate în adresa delegațiilor din Federația Rusă ar face parte a unei agende scrise “nu la Chișinău sau București, ci în alte cabinete”.

Avem de-a face cu o conjurație NATO, care se răfuiește cu Rusia utilizând instrumentele politice docile din Moldova și România. Rolul autorităților moldovene sau române este unul executiv, dar decizia de a provoca un nou scandal diplomatic a fost luată în Occident. Lor le convine să creeze un alt conflict serios în regiune“, a spus acesta.

Potrivit lui Igor Dodon, scopul acestor acţiuni ar fi împiedicarea apropierii malurilor Nistrului, deoarece “împăcarea cu Transnistria ar însemna că nici Unire nu va fi, nici NATO nu va ajunge pe Nistru”.

Cât priveşte protestul organizat pe Aeroportul Chişinău, Igor Dodon a declarat că este “o rușine pentru imaginea țării”.

Unii indivizi tulburați de unionism ne prejudiciază grav imaginea de popor primitor și echilibrat pe care am avut-o vreme de decenii. Iar Guvernul și majoritatea parlamentară încurajează aceste acțiuni absolut scandaloase, numai pentru a fi pe placul patronilor americani“, a adăugat oficialul.

În final, Igor Dodon a precizat că în pofida faptului că vicepremierul rus Dmitri Rogozin și delegația rusă au fost împiedicați să vină în Moldova, agenda sa rămâne neschimbată, el urmând să participe la festivitatea de la Tighina prilejuită deîmplinirea 25 de ani de la crearea operațiunii de menținere a păcii din regiune.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.