Igor Dodon despre Renato Usatîi: Dacă nu își va cere scuze publice va fi calificat drept un „balabol”

Liderul PSRM, Igor Dodon îi cere lui Renato Usatîi să prezinte probe că el s-ar fi întâlnit cu Vlad Plahotniuc în timpul mini-vacanței din Cipru, în caz contrar îi va cere să-și prezinte scuze publice. Mai mult, dacă acesta va refuza să-şi ceară scuze va fi calificat de echipa PSRM drept un laş şi fricos sau cum se zice în rusă un „balabol” (n.r. în rusă, persoană care vorbește mult și fără rost).

Astfel, rugat astăzi în cadrul unei conferințe de presă să comenteze declaraţia lui Renato Usatîi precum că, liderul PSRM s-a întâlnit cu prim-vicepreședintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, Igor Dodon a menționat că „aceasta este rezultatul imaginației bolnave a domnului Usatîi”.

„Nu știu, frustrările personale și problemele pe care le are în ultimile zile, poate asta l-a dus să facă asemenea declarații. El a spus că are probe. Lasă să le prezinte, cu toate că probe nu pot să fie”, a menţionat Igor Dodon.

Potrivit lui, dacă nu vor fi prezentate probe, el îi va cere lui Renato Usatîi să dezmintă aceaste declaraţii și să-şi ceară scuze publice. “În caz contrar va fi calificat de mine și de echipa noastră ca laș, fricos și este o vorbă în limba rusă, că-i mai aproape de el și de acolo vine, „balabol”. Alte declarații nu am și alt răspuns nu am. Balabol el și în Africa e balabol”, a spus Igor Dodon.

Reamintim că, în cadrul unei emisiuni de la TV7,  Rebato Usatîi a declarat că are bănuieli că Igor Dodon s-ar fi întâlnit vineri în oraşul Larnaca din Cipru cu Vlad Plahotniuc. „Am dovezi că cei doi au plecat în Cipru în seara zilei de vineri. Încă nu am dovezi că s-au întâlnit”, a declarat acesta.

Potrivit lui Usatîi, în seara zilei de vineri, când a fost luată decizia CC, Igor Dodon a zburat în Cipru prin Varna, iar în aceeași noapte, Plahotniuc a zburat prin tranzit în Cipru.

La scurt timp, Dodon însă a trimis un mesaj în care a anunțat că se odihnește în Cipru alături de membrii familiei și „spre deosebire de alții are cu cine să petreacă vacanțele”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.