Igor Dodon către ambasadori: Confruntările dintre guvernare şi Președinție se pot finaliza cu proteste în masă

Preşedintele Igor Dodon a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorii acreditați în Republica Moldova, în cadrul căreia a declarat că confruntările deschise dintre guvernare şi Președinție ar putea să se finalizeze cu proteste în masă și o destabilizare la nivel național.

Aceasta în condiţiile în care aceste disensiuni deschise vor continua în aceeași dinamică, cu provocări și tentative de a limita funcțiile președintelui şi de a bloca inițiativele lui.

Am discutat despre confruntarea dintre instituțiile statului – Președinție versus majoritatea parlamentară și Guvernul care sunt controlate de Partidul Democrat, în special în contextul ultimelor tentative și provocări. Am menționat că dacă aceste confruntări deschise vor continua în aceeași dinamică, provocări și tentative de a limita funcțiile președintelui, de a bloca inițiativele lui, totul poate finaliza cu proteste în masă, dar poate duce și la o destabilizare la nivel național”, a menţionat preşedintele într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Oficialul a spus că a reiterat poziția că eșecurile guvernării din ultimii ani dar și “intențiile de a face pe plac unor sau altor actori din Occident nu sunt altceva decât acțiuni ”de ochii lumii”, iar în realitate, provocări ordinare, realizate de Partidul Democrat și exponenții săi“.

Potrivit lui, acţiunile de modificare a Constituției, provocările la adresa Rusiei şi discursurile cu privire la eventuale conflicte pe Nistru sunt “o agendă bine planificată pentru a incita spiritele, ceea ce în instanță finală poate duce la o destabilizare în țară“.

Tot în cadrul discuțiilor, au fost abordate subiecte legate de soluționarea diferendului transnistrean și chestiunile care urmează să fie soluționate în beneficiul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, necesitatea continuării discuțiilor în formatul ”5+2”.

Igor Dodon le-a povestit diplomaţilor despre pachetul de legi cu privire la Găgăuzia, despre subiectul referendumului cu privire la demisia primarului Dorin Chirtoacă. De asemenea, a trecut în revistă agenda vizitelor pe extern, dar și prioritățile imediate ale instituției prezidențiale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.