De Igor Boţan
1. Cei care menţin Moldova pe linia de plutire nu pot participa la guvernare
Revendicările unor concurenţi electorali privind asigurarea dreptului de vot al cetăţenilor moldoveni aflaţi la munci peste hotare sînt absolut legitime. Mai mult, este de remarcat că, în cazul de faţă, asigurarea dreptului de vot al gastarbeiter-ilor moldoveni are o legitimitate mai mare decît cea conferită de prevederile legale, consfinţite în Constituţie şi în legislaţia electorală. Marele paradox moldovenesc este că tocmai cei care menţin Republica Moldova pe linia de plutire nu pot participa la guvernarea treburilor publice prin alegerea reprezentanţilor lor în organele reprezentative ale statului.
Într-adevăr, atunci cînd guvernanţii, de exemplu, se laudă că într-un ciclu electoral au reuşit să mărească bugetul de două ori, ei uită să menţioneze adevărata sursă a “succesului fenomenal” – remitenţele gastarbeiter-ilor. În ultima perioadă dintre alegerile parlamentare suma remitenţelor gastarbeiter-ilor a egalat bugetul de stat, reprezentînd aproximativ 1/3 din PIB!
Figura 1. Dinamica remitenţelor, valori anuale, mln. USD
Dacă e aşa, atunci ce atitudine ar trebui să aibă clasa politică, în general, şi guvernanţii, în particular, faţă de gastarbeiteri? Răspunsul este evident – să aibă grijă ca interesele şi voinţa politică a acestora să fie luate în consideraţie.
2. Cîţi gastarbeiteri are Republica Moldova şi cîţi din ei votează?
Nu încape îndoială că numărul gastarbeiter-ilor moldoveni este impunător. Însă cei care pledează cauza gastarbeiter-ilor moldoveni exagerează numărul acestora, din motive, mai degrabă nobile, pentru a evidenţia importanţa problemei în cauză. De obicei, se vehiculează cifra rotundă de un milion de cetăţeni din cei ~2,4 milioane cu drept de vot (fără cetăţenii din Transnistria). De fapt, datele din surse diferite, corelate între ele, permit a estima numărul de gastarbeiteri ca variind între 400-600 mii.
Într-adevăr, aceste estimări, vehiculate de birourile de la Chişinău ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI), se corelează foarte bine cu datele Ministerului Dezvoltării Informaţionale (MDI) şi cu datele sondajelor de opinie:
• potrivit datelor MDI, în afara ţării s-ar afla ~200-300 mii de cetăţeni moldoveni. Cifra este credibilă, întrucît se contabilizează doar cei care părăsesc Republica Moldova prin punctele în care autorităţile moldovene efectuează controlul paşapoartelor. Mulţi din gastarbeiterii care muncesc în spaţiul CSI (numărul lor se estimează a fi de ~200-300 mii) părăsesc Moldova prin punctele de trecere din Transnistria şi ei, probabil, nu nimeresc în bazele de date ale MDI;
• sondajele de opinie relevă că ~45-50% din familiile din Republica Moldova primesc remitenţe de la rudele aflate la munci peste hotare, deci dacă luăm în consideraţie numărul de familii din Republica Moldova vedem că estimările BM şi FMI sînt corecte;
• în definitiv, luînd în consideraţie că numărul total de alegători este ~2,4 milioane, iar la alegeri participă ~1,6 milioane, numărul celor aflaţi peste hotare nu poate depăşi diferenţa celor două cifre, adică 800 de mii. Însă trebuie să lăsăm şi o marjă credibilă pentru manifestarea fenomenului absenteismului. Dacă am estima absenteismul din Republica Moldova la cel mai mic nivel european, de aproximativ 10-15% din numărul total de alegători, atunci am vedea că estimarea numărului celor aflaţi la munci peste hotare, ca fiind de aproximativ o jumătate de milion, este cît se poate de pertinentă.
Este adevărat că creşterea exponenţială a volumului remitenţilor induce concluzia că numărul gastarbeiter-ilor creşte şi el exponenţial. O altă explicaţia ar fi că cei aflaţi peste hotare se acomodează din ce în ce mai bine cu trecerea anilor, respectiv, cîştigînd mai bine. Dacă e aşa, atunci, gravitatea problemei cetăţenilor moldoveni aflaţi la munci peste hotare constă nu numai în numărul forte mare de aproximativ 1/5 sau chiar 1/4 din cei cu drept de vot, ci şi că cei plecaţi sînt şi cei mai buni cetăţeni, cu iniţiativă, avînd vîrsta între 20-50 ani, capabili să-şi ia propria soartă în mîini.
În lumina celor expuse mai sus este, practic, cu neputinţă să fie estimat numărul gastarbeiter-ilor care participă la votare. Tabelul de mai jos relevă numărul de moldoveni aflaţi peste hotare, care, în diferiţi ani electorali, au participat la votare.
Tabel. Numărul de cetăţeni moldoveni care au participat la votare în străinătate
Adică, din aproximativ o jumătate de milion de cetăţeni peste hotare, la ultimele alegeri au votat aproximativ 2%. Probabil, au votat preponderent studenţii, turiştii şi cei care se află legal pe teritoriile statelor respective. De aceea, putem conchide că din numărul total de gastarbeiteri la ultimele alegeri a votat aproximativ 1%!
3. Experienţa internaţională privind votul cetăţenilor aflaţi peste hotare
Există o vastă experienţă internaţională privind votul peste hotare. Regula generală este că, întrucît alegerile sînt o manifestare a voinţei suverane a popoarelor, acestea se efectuează pe teritoriile respective şi în “extensiile” acestora de peste hotare – ambasade şi consulate. Atunci cînd există interes reciproc şi bunăvoinţă, guvernele unor state încheie acorduri pentru deschiderea secţiilor de votare extra-teritoriale şi în afara misiunilor diplomatice, altfel nu se poate. Pentru că fenomenele “globalizării” modifică realităţile, mulţi cetăţeni ai diferitor state se află peste hotare. Din acest considerent, adesea se recurge la “votul prin corespondenţă”, adică la votarea la distanţă, prin poştă, de obicei, înaintea zilei votării propriu-zise. Această metodă este utilizată pe larg de SUA. În ultima vreme se extinde fenomenul votului prin internet. În ultimii ani OSCE a organizat un şir de conferinţe pentru dezbaterea standardelor obligatorii minime pentru votul prin internet şi măsurile de securizare a acestuia. Anume suspiciunile legate de asigurarea securităţii votului electronic fac guvernele multor ţări dezvoltate să fie reticente faţă de votul electronic. Iată un şir de exemple foarte recente ce confirmă cele expuse mai sus:
• la alegerile din noiembrie 2008 pentru Parlamentul României, pe teritoriul Republicii Moldova au fost deschise secţii de votare doar în incintele Ambasadei şi Consulatului României, deşi se ştie că au cetăţenie română aproximativ 100 de mii de persoane, dintre care cel puţin jumătate se află permanent pe teritoriul Republicii Moldova;
• la alegerile parlamentare din decembrie 2007, precum şi la cele prezidenţiale din martie 2008, Federaţia Rusă a deschis 25 de secţii de votare pe teritoriul Transnistriei, fără să ceară acordul Guvernului moldovean. Acest lucru a stîrnit protestele Ministerului Afacerilor Externe, care au fost însă ignorate de Rusia. Explicaţia a fost că Moscova a avut un acord cu autorităţile de la Tiraspol, însemnînd că Rusia, de fapt, nu recunoaşte suveranitatea autorităţilor de la Chişinău asupra raioanelor din stînga Nistrului. În cazul examinat este important că pentru deschiderea secţiilor de vot Rusia a avut nevoie de acordul autorităţilor pe care le recunoaşte. În contrast cu modul în care a procedat Rusia, Ucraina s-a abţinut să deschidă secţii de votare în Transnistria în timpul alegerilor parlamentare din 2006 şi 2007, deşi în această regiune locuiesc aproximativ 65 de mii de cetăţeni ucraineni. Aceasta deoarece autorităţile de la Chişinău nu şi-au dat acordul;
• exemplele alegerilor prezidenţiale din 2006, din Mexic şi Bulgaria, relevă că guvernele acestor state au întreprins extra-măsuri pentru a asigura votul cetăţenilor lor aflaţi peste hotare. Guvernul Bulgariei a adoptat decizia de a deschide secţii de votare peste tot unde cel puţin 100 de cetăţeni ai acestei ţări revendică exercitarea dreptului de vot în localităţile aflării peste hotare. Pentru aceasta cetăţenii bulgari au trebuit să depună cereri pentru a fi excluşi din listele de alegători din ţară, fiind introduşi în listele speciale pentru votul peste hotare. Acest lucru a fost necesar pentru a evita eventuale acuzaţii de manipulare şi pentru a şti exact cîte buletine de vot să fie trimise la locul aflării cetăţenilor etc.;
• pentru alegerile parlamentare din 2007, Guvernul Poloniei a deschis 205 secţii de votare pentru aproximativ 175 mii de cetăţeni înregistraţi peste hotare. Secţiile de votare au fost deschise în ambasade şi consulate, dar şi în centrele comunităţilor etnice poloneze. Deci, dacă lucrurile se coordonează din timp, atunci se pot realiza drepturile cetăţenilor în diferite circumstanţe;
• recentele alegeri parlamentare din Israel (10 februarie 2009) sînt extrem de relevante pentru Republica Moldova în privinţa votului de peste hotare. Din cei aproximativ 5 milioane de alegători, aproape 650 de mii se află peste hotare. Cu toate acestea, Guvernul israelit s-a opus deschiderii secţiilor de votare în afara ambasadelor şi consulatelor (aproximativ 100 în întreaga lume), unde este asigurat un nivel corespunzător de securitate. Însă reprezentanţii partidului “Likud” cred că explicaţia rezidă, de fapt, în reticenţa forţelor politice de stînga de a vota un proiect de lege, demult elaborat, care să permită deschiderea secţiilor de votare şi în afara misiunilor diplomatice. Cauza ar fi că forţele de stînga sînt conştiente de faptul că cetăţenii evrei de peste hotare votează preponderent partidele de dreapta. Vedem că şi într-o democraţie consacrată, precum este Israelul, se presupune că factorul politic este cel care împiedică realizarea plenară a dreptului de vot.
4. Mai pot fi deschide secţii de votare în afara misiunilor diplomatice?
Problema deschiderii secţiilor de votare suplimentare peste hotarele ţării nu este problema Comisiei Electorale Centrale (CEC), ci a Guvernului. Dar nici Guvernul, chiar dacă ar reuşi să încheie acorduri cu autorităţile statelor unde se află un număr mare de cetăţeni moldoveni, nu mai poate face nimic în situaţia în care articolul 29(5) afirmă foarte rigid că “În cazul alegerilor parlamentare şi referendumului republican, pe lîngă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova se organizează cîte o secţie de votare pentru colaboratorii acestor reprezentanţe şi membrii familiilor lor, precum şi pentru cetăţenii Republicii Moldova aflaţi în ţările respective, indiferent de numărul acestora”.
De aceea, pentru deschiderea secţiilor de votare în afara misiunilor diplomatice este nevoie de modificarea legislaţiei. E necesară şi modificarea bugetului CEC, deşi nu e problema în bani, ci în alocarea lor la timp, Guvernul putînd utiliza resursele “Fondului de rezervă”. Este inimaginabil de presupus că Parlamentul şi Guvernul se vor întruni pentru a examina această chestiune. Însă problemele nu se termină aici, procedurile votării peste hotare, în afara misiunilor diplomatice, sînt foarte complicate, necesitînd o pregătire minuţioasă cu mult înainte de începerea campaniei electorale. Aceste probleme pot fi soluţionate doar în condiţiile unei încrederi reciproce între guvernare şi opoziţie pe un şir de subiecte:
• cum vor fi numite candidaturile funcţionarilor electorali în secţiile speciale;
• cine şi cînd îi va instrui;
• cîte buletine de vot ar urma să fie transferate în secţiile respective, în baza căror criterii, deoarece gastarbeiterii nu se înregistrează în masă la misiunile diplomatice ale Republici Moldova. Doar articolul 49(3) “Buletinele de vot tipărite se păstrează la consiliul electoral de circumscripţie şi se remit, în ajunul alegerilor, biroului electoral al secţiei de votare în baza unui act de predare. Birourilor electorale ale secţiilor de votare constituite în afara Republicii Moldova, Comisia Electorală Centrală le expediază buletinele de vot cu cel puţin 3 zile înainte de ziua alegerilor, reieşind din numărul de alegători înscrişi în listele electorale actualizate, cu un supliment de cel mult 5 la sută”;
• cum vor fi soluţionate eventualele litigii;
• cine va asigura securitatea secţiilor de votare, ştiindu-se că autorităţile sînt în căutarea imigranţilor ilegali aflaţi pe teritoriile lor, dar şi a diferitor grupări naţionaliste;
• cum şi în ce termene să transportă materialele electorale la Chişinău etc.
Toate aceste probleme sînt rezolvabile, însă ele necesită proceduri foarte clare şi verificabile pentru a evita conflictele ulterioare. Pentru elaborarea lor şi coordonarea cu principalele forţe politice nu mai există destul timp. Această formulă conţine, de fapt, esenţa răspunsului la întrebarea de ce votul cetăţenilor moldoveni aflaţi peste hotare nu poate fi exercitat în secţii din afara misiunilor diplomatice, precum şi de ce Republica Moldova nu practică votul prin corespondenţă. Vorba e că la adoptarea Codului electoral în noiembrie 1997 accentul s-a pus pe securizarea procedurilor de tipărire şi distribuire a buletinelor de vot. De aceea, tipărirea buletinelor de vot cu mult înaintea zilei votării şi trimiterea lor la adresa solicitanţilor votării prin poştă este o problemă mai mult decît delicată. Apoi, votare prin poştă se recomandă doar statelor în care cetăţenii au încredere în poştă. Încrederea în poşta din Republica Moldova, unde au existat multiple cazuri de deschidere neautorizată a corespondenţei, este o problemă la care se adaugă cea a încrederii în poşta altor state. Să nu uităm de speculaţiile referitoare la scrutinul parlamentar din 2005, precum că autorităţile unor state din CSI ar fi avut interesul de a influenţa rezultatele alegerilor din Republica Moldova.
În sfîrşit, perspectivele votării prin internet pentru moldovenii de peste hotare este foarte îndepărtată tot din cauza neîncrederii reciproce dintre guvernare şi opoziţie. De exemplu, numai alcătuirea registrului electronic al alegătorilor a provocat aversiunea unor partide de opoziţie influente. Ce să mai vorbim despre încrederea în soft-urile pentru votarea electronică dacă partidele, deopotrivă cele aflate la guvernare şi în opoziţie, flutură cu exemplul blocării calculatoarelor la alegerile municipale din 1999, ca o mare fraudă electorală, cînd procesele verbale din cele aproximativ 300 de secţii de votare erau la dispoziţia tuturor pentru a face verificările de rigoare. În sfîrşit, votul prin internet va putea fi accesibil atunci cînd cetăţenii moldoveni for înţelege procedurile şi ceea ce înseamnă “semnătura electronică”. Probabil va trece nu un singur ciclu electoral pînă la acel moment.
De aceea, problema votului peste hotare va fi actuală şi la următoarele alegeri parlamentare din 2013. Este important de menţionat acest lucru fiindcă prezenta discuţie la această temă produce efectul “deja vu”. Exact aceste probleme se discutau şi în preajma alegerilor parlamentare din 2005. Totuşi, lucrurile nu s-au mişcat din loc cîtuşi de puţin. Toate argumentele invocate acum patru ani sînt reiterate în acest articol aproape fără schimbare. Doar exemplele experienţei internaţionale sînt înnoite.
5. Concluzii şi recomandări
• Pledoaria unor partide politice pentru asigurarea dreptului la vot pentru cetăţenii aflaţi peste hotare este absolut legitimă şi merită susţinută cu toate forţele. Nu se poate ca cei care menţin pe linia de plutire Republica Moldova să fie lipsiţi de dreptul de a influenţa configuraţia din această ţară.
• În condiţiile cînd deschiderea secţiilor de votare peste hotare în afara misiunilor diplomatice este practic imposibilă, este absolut justificat îndemnul către gastarbeiteri de a-şi contacta rudele şi a consulta cu ele votul din 5 aprilie. Este totuşi vorba despre mai mult de 40% de familii care primesc remitenţe de peste hotare.
• Asigurarea dreptului de vot peste hotare ar trebui să fie nu doar problema opoziţiei, dar şi a Partidului Comuniştilor, de guvernămînt. Doar gastarbeiter-ii moldoveni sînt preponderent muncitori, care, devenind adevăraţi proletari în propria ţară, s-au văzut nevoiţi să emigreze. Este straniu că un partid care şi-a făcut faimă din promovarea intereselor proletarilor a lăsat la cheremul liberalilor această problemă şi nu întreprinde nimic pentru asigurarea unui drept fundamental al acestora.
• Este adevărat, mulţi gastarbeiteri moldoveni sînt nemulţumiţi de rata de schimb menţinută artificial de guvernanţii moldoveni, care, potrivit unor estimări, le confiscă aproximativ 1/5 din venituri. De asemenea, gastarbeiter-ii au motive să fie nemulţumiţi pentru modul în care se utilizează banii publici. De exemplu, este dificil de explicat de ce pentru sediul Ambasadei din Praga s-au cheltuit aproximativ €3 milioane, dacă în cele patru cicluri electorale în Cehia nici nu au fost deschise secţii de votare? Cu aceşti bani se putea împînzi lumea cu secţii de votare moldoveneşti pentru cîteva cicluri electorale.
• Viitorul Parlament şi Guvern va trebuie să găsească o soluţie pentru votul cetăţenilor peste hotare. Argumentele financiare nu sînt serioase. Pentru asigurarea intereselor celor care influenţează în mod determinant umplerea bugetului de stat nu poate exista limită financiară. Dacă asigurarea votării peste hotare ar costa un milion de dolari (1/5 din bugetul CEC), Guvernul ar trebui să găsească aceşti bani. De exemplu, în 2008 numai pentru încălcarea drepturilor omului Guvernul a plătit despăgubiri de ~ €10 milioane. Adică, este suficient ca guvernanţii să nu încalce drepturile omului pentru ca să existe bani atît pentru deschiderea oricărui număr de secţii de votare peste hotarele ţării, cît şi pentru introducerea votului prin internet.
• Actualele partide de opoziţie, indiferent dacă vor accede la guvernare sau dacă vor rămîne în starea actuală, n-ar trebui să uite de dreptul de vot al cetăţenilor moldoveni aflaţii peste hotare. Aşa s-a întîmplat după valul de bune intenţii din ajunul parlamentarelor din 2005. Aşa nu se mai poate întîmpla fără pierderea credibilităţii.
• Partidele de opoziţie, care pledează la CEDO cauza votului peste hotare în afara misiunilor diplomatice, ar trebui să se asigure că vor avea cîştig de cauză, altminteri îşi vor favoriza oponenţii politici, care vor specula că ar fi existat un interes propagandistic şi nu unul sincer pentru interesele moldovenilor din afara ţării.
——
Igor Boţan este Directorul Executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă “ADEPT” din Republica Moldova
