De Argentina Gribincea
Hotnews.md publică, astăzi, 18 februarie 2009, cu trimitere la Ziare.com, un articol nesemnat cu titlul: Unirea Romaniei cu R. Moldova, o utopie? (care reia un articol mai vechi, de acum un an, de pe alt portal, Ziare.com). Yam.ro îl preia, fără sa-şi propună, cel puţin, să verifice informaţia vehiculată de hotnews.md. Articolul, probabil, se vrea neutru, informativ. Cu părere de rău, dat fiind că se bazează pe date neverificate, pe supoziţii şi zvonuri, nu este informativ, ci… dezinformează.
Nu voi comenta despre formulările nefericite de genul "oficialii de la Chisinau isi manifesta puternic orientările rusofone" (ce ar putea însemna "orientare rusofonă" şi, mai ales, cum s-ar putea manifesta aceasta?). Astea sunt doar gafe, regretabile, dar nu au decât un efect distractiv, deşi s-ar fi dorit, probabil, un impact propagandistic.
Voi comenta enormităţile care nu pot fi trecute cu vederea în niciun caz.
"Scolile din Republica Moldova folosesc, fara exceptie, grafia rusa. Putinele unitati de invatamant care utilizeaza grafia latina, sub presiuni greu de imaginat, sunt inregistrate ca scoli romanesti, limba romana fiind considerata limba straina" – scrie, negru pe alb, hotnews.md! (vezi: http://hotnews.md/?p=1853).
Nu ştiu cât a înţeles autorul, repet, anonim, al comentariului din cele citite (şi nici din care surse s-a informat), dar să nu ştii că afirmaţia asta s-ar putea referi numai la Transnistria, iar că în restul teritoriului Republicii Moldova şcolile au audoptat, de mulţi ani, programe în care limba maternă este numită corect: limba română – este dovadă de incompetenţă. Să dezinformezi cititorul, ignorând realitatea adoptării alfabetului latin pentru limba română, este la fel o dovadă de incompetenţă crasă.
"Pentru ca prapastia de pe Prut sa se adâncească, UE a oficializat la sfârşitul lui 2007 limba moldovenească, în Parlamentul European pentru acordul Uniunea Europeana – Republica Moldova. Întrun paragraf al acestui document se spune ca toate actele semnate între cele doua părţi se vor face “in limba moldoveneasca si limbile tailor membre ale UE”." – continuă autorul anonim, care, se pare, nu a aflat că, la insistenţa Comisarului european pentru multilingvism, Leonard Orban, referirile la denumirea de "limba moldovenească" au fost şterse de pe site-ul Comisiei Europene, iar actele oficiale dintre UE şi R. Molodva nu mai utilizează nici ele sintagma "limba moldovenească" (vezi, în acest sens: http://www.gandul.info/actualitatea/limba-moldoveneasca-scoasa-vocabularul-ue.html).
"Limba moldoveneasca a fost acceptata chiar si de Academia Franceza, mai notează Ziare.com." – mai scrie Hotnews.md. Ştirea nu e nouă. Ea a fost lansată de presa proguvernamentală de la Chisinău, "moldo-stataliştii" lăudându-se cu "victoria" asupra ştiinţei (asupra lingviştilor din întreaga lume), care n-a recunoscut niciodată existenţa unei "limbi moldoveneşti". „Academia franceză a acceptat termenul de limba moldovenească”, titra acum un an un articol pubicat în Moldova Suverană, semnat de moldovenistul Viorel Mihail, care afirma că termenul eronat a fost acceptat de “comunitatea internaţională”. Presa anticomunistă de la Chişinău a publicat mai târziu o dezminţire. Prim-vicerectorul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, Ana Guţu, care l-a contactat pe responsabilul de ediţie a Dicţionarului Academiei Franceze, S. Tonolo, solicitându-i explicaţii, a demonstrat falsul folosit de adepţii "moldovenismului primitiv". Mă întreb, cum se întâmplă că Hotnews.md reia acest fals, iar yam.ro îl şi promovează, în ciuda faptului că discuţiile pe acest subiect s-au stins demult? Nu e o elementară obligaţie a jurnaliştilor să verifice, dacă informaţia mai e de actualitate?
În continuare citim: "Dupa venirea comunistilor la putere, disensiunile dintre Bucuresti si Chisinau au atins punctul maxim in acest an. Vladimir Voronin nu accepta identitatea romaneasca in Republica Moldova. Etichetarile ca “ocupantii romani” si “eliberatorii rusi” sunt frecvente in discursurile presedintelui de la Chisinau, punctează Ziare.com." E adevărat că PCRM a venit la putere, în 2001, cu un discurs antiromânesc, pe care l-a cultivat, dezvoltat pe parcurs, făcându-se de râs în faţa lumii întregi şi încasând critici dure din partea organismelor internaţionale abilitate cu supravegherea respectării drepturilor omului. Ceea ce nu spune Hotnews.md este că antiromânismul era o politică ofcială în RM şi până la venirea la putere a lui Voronin. În ultimii ani, sub presiunea opiniei publice internaţionale, au devenit posibile declaraţii politice pro-româneşti, ceea ce pe vremea agrarienilor, de exemplu, era de neimaginat. Se zice că un semiadevăr este mai rău decât o minciună întreagă. În acest caz, semiadevărul se poate compara doar cu politicile elaborate în instituţiile specialzate din perioada stalinistă.
"Teza despre inevitabila unire a Republicii Moldova cu Romania a aparut la inceputul anilor 1990. Sustinatorii acesteia au disparut treptat, astfel ca numai un procent mic dintre moldoveni mai cred in aceasta idee. In plus, orice modificare statala pe harta Europei nu poate fi posibila fara acordul marilor puteri." – mai citim în articol.
Ce înseamnă "teza despre inevitabila unire"? Ideea, intenţia, opinia că o reunire cu Ţara ar fi o soluţie – astea, într-o formă sau alta, au existat mereu. Doar că, în perioadele de dictatură, în condiţiile de cenzură politică, aşa ceva nu putea fi susţinut în public. Nici în anii de după implozia URSS ideea nu a făcut obiectul unor dezbateri publice serioase. Prin 1994 – 1995, când în presa oficială apăreau articole despre „duşmanii statalităţii moldoveneşti”, riscai să fii călcat de o maşină (ca şi cum întâmplător – din păcate, accidente ciudate au şi avut loc), sau să fii dat afară din serviciu pentru o astfel de atitudine "antistatală" (şi cazuri din astea s-au întâmplat). Astăzi, în ciuda discursului primitiv al PCRM, declaraţiile prounioniste răsună în stradă (pe la mitinguri), la radio şi TV (ProTV, EUtv, Vocea Basarabiei), în presa scrisă (Literatură şi Artă, Timpul, Jurnal de Chişinău, Ziarul de Gradă, Contrafort, Flux etc.), în presa electronică. În ciuda faptului că discursul unionist este atacat cu înverşunare de oficialităţi, frecvenţa şi aria de extindere a opţiunii unioniste s-au mărit. Se pot aduce nenumărate exemple, unul fiind chiar forumul radiofonic Vocea Basarabiei, care abordează cu predilecţie o tematică unionistă. Aş îndrăzni să afirm că ideea necesităţii reunirii cu România, alături de cea proeuropeană, a cucerit Basarabia definitv şi că procesul este ireversibil. În orice caz, tendinţa unionistă este evidentă pentru oricine citeşte presa de la Chişinău şi cunoaşte starea de lucruri din regiune. De aceea mă întreb, cine are interesul să dezinformeze în halul acesta citiorul, tocmai acum, când există o speranţă la normalizare, când nevoia de schimbare a cetăţenilor Republicii Molodva pare să ia o forma explicită în discursul câtorva partide politice de pe scena politică de la noi?