Hidrometeo: Ploaia cu grindină de astăzi a fost provocată de nişte nori verticali

Ploaia cu grindină din după-amiaza zilei de astăzi nu putea fi prognozată de meteorologi. Astfel de ploi se formează instantaneu şi sunt provocate de nori convectivi , a declarat pentru Moldova.org sinopticianul de serviciul de la „Hidrometeo”.

Specialistul a explicat că în zilele cu temperaturi însorite şi cu atmosferă instabilă se formează aşa-zişii nori verticali sau convectivi, care de obicei şi cauzează ploile cu grindină. Este un fenomen normal pentru această perioadă şi astfel de ploi  au fost înregistrate vara aceasta în alte localităţi ale republicii, a spus sinopticianul. Potrivit ei, nu a fost vorba de un front atmosferic, ci de nişte nori mânaţi de Marea Neagră în zona de sud-est a României.

Prognoza meteo pentru următoarele zile arată că precipitaţii vor mai fi înregistrate şi în zilele de 9 şi 10 august.
Moldova.org precizează că o ploaie puternică cu grindină a inundat mai multe străzi ale capitalei. De asemenea, au fost inundate mai multe pasaje subterane.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.