Guvernul României oferă 800 mii euro pentru construirea unui nou sediu al teatrului de la Cahul

Guvernul României oferă o donaţie de 800 de mii de euro pentru construirea unui nou sediu al Teatrului Republican Muzical-Dramatic „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din  Cahul. Memorandul privind finanţarea acestui proiect a fost semnat astăzi, la Cahul, în prezența prim-miniștrilor Republicii Moldova și României, Iurie Leancă și Victor Ponta.

După semnare, oficialii au pus piatra de temelie a acestei instituții culturale.

Premierul Iurie Leancă și-a exprimat convingerea că sediul renovat al teatrului de la Cahul va aduce un suflu nou  în viața socio-culturală din zonă, afirmându-se ca un adevărat centru de promovare a valorilor artei naționale și universale pentru sudul Republicii Moldova.

Iurie Leancă a mulțumit statului român pentru acest gest, prin care, potrivit lui, „se pune umărul la dezvoltarea spirituală a societăţii moldovenești şi la consolidarea drumului european al Moldovei”. „ Integrarea europeană este o acţiune pe multiple dimensiuni, inclusiv pe cea culturală – şi evenimentul de astăzi dovedeşte cu prisosinţă acest fapt”, a spus premierul moldovean.

La rândul său, prim-ministrul României, Victor Ponta, a subliniat: „Sunteți tratați în toată Europa ca prieteni, ca persoane lângă care vrem să fim alături”. Oficialul a declarat că statul român va oferi în continuare sprijin Republicii Moldova.

„Cred că sunt foarte multe lucruri pe care putem să le facem împreună”, a adăugat șeful Cabinetului de miniștri de la București. Premierul român a subliniat că orice investiție în cultură este o investiție pe termen lung.

Teatrul Republican Muzical-Dramatic „B. P. Hasdeu” are 42 de angajați, dintre care 17 actori. Instituția a fost fondată în anul 1987 și, până în prezent, a montat peste 100 de spectacole. Acum spectacolele sunt jucate într-o clădire veche, adaptată la o sală de teatru.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.