Guvernul propune înfiinţarea unui nou minister

Parlamentul Republicii Moldova a votat, în prima lectură, proiectul de lege de înfiinţare a unui nou minister. Tot în cadrul acestei şedinţe, a fost votată, în primă lectură, legea bugetului asigurărilor sociale. Potrivit noii legi, indemnizaţia unică la naşterea copilului a fost majorată cu 25 la sută şi va constitui 1000 de lei atât pentru persoanele asigurate, cât şi pentru cele fără poliţă. Totodată, au fost majorate impozitele sociale plătite de proprietarii de pământ şi de persoanele care muncesc în străinătate. Aceste categorii însă vor primi la bătrâneţe o pensie minimă şi o indemnizaţie de înmormântare.

În cadrul şedinţei de vineri a legislativului, ministrul Sănătăţii, Ion Ababii a prezentat un proiect de lege prin care a cerut formarea Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului. Iniţial acesta intra în componenţa Ministerului Sănătăţii.

În acest sens Ababii a remarcat că formarea acestuia nu presupune alocarea unor fonduri speciale. „Ţinând cont de faptul că, anterior Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Protecţiei Sociale erau două ministere separate, ele dispun de edificii diferite, au infrastructura autonomă, şi nu vor necesita surse suplimentare pentru structurile de susţinere a aparatului şi de logistică a ministerului nou creat. Costul desfiinţării Ministerului Sănătăţii şi a Protecţiei Sociale, se prevede a se încadra în limita bugetului prevăzut pentru Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale pentru anul 2007. Avem regulamentul ministerului nou creat, cu statele necesare şi cu lista instituţiilor subordonate ”, a precizat Ababii.

Concomitent, pentru ministerul nou creat, vor fi redistribuite suplimentar funcţiile şi alocaţiile bugetare prevăzute în buget pentru structurile care vor fi incorporate în cadrul Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului printre care şi Comitetul Naţional pentru Adopţie.

În cadrul dezbaterilor, deputatul Eva Gudumac a declarat că în R. Moldova, în prezent, sunt înregistraţi 831 000 de copii, majoritatea fiind din mediul rural. Referindu-se la creşterea copiilor născuţi prematur Gudumac a specificat că cauza naşterii copiilor prematuri rezidă şi în problemele medicale, dar, în special, acestea poartă un caracter social. „Este foarte bine că, în denumirea ministerului nou, a fost inclusă, pentru prima dată, şi noţiunea de copil. Structurile care se ocupă de protecţia copilului, la moment, sunt foarte separate”, a mai adăugat Gudumac.

Deşi, comparativ cu anii precedenţi, în republică a sporit natalitatea, numărul copiilor născuţi prematur depăşeşte, de două ori, numărul copiilor sănătoşi. Astfel, la 1000 de oameni, în republică revin 431 de copii născuţi prematur. Liliana ISTRATE // Flux

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.