Guvernul insistă asupra lichidării instanţelor judecătoreşti de profil

Judecătoriile economice revin iarăşi pe ordinea de zi a autorităţilor. Astăzi, 15 februarie, Guvernul a aprobat un proiect de lege cu privire la transformarea instanţelor economie în comerciale, iar Curtea de Apel economică a fost lichidată.

Potrivit Ministrului Justiţiei, Oleg Efrim, proiectul legislativ a fost elaborat în regim de urgenţă ca urmare a hotărârii Curţii Constituţionale de săptămâna trecută privind ilegalitatea lichidării instanţelor de profil.

Ministrul Efrim a precizat că judecătoriile comerciale vor avea în competenţa lor examinarea a doar trei litigii, celelalte fiind transferate instanţelor de drept comun. Este vorba despre litigiile privind reorganizarea persoanelor juridice, examinarea litigiilor luate de arbitrajele comerciale şi eliberarea tilturilor executorii pentru hotărârile luate de arbitrajele comerciale.

Totodată, bunurile Curţii de Apel Economice vor fi transmise Curţii de Apel Chişinău, iar judecătorilor rămaşi fară postul de lucru li se va propune transferul către Curtea de Apel.

Amintim că lichidarea judecătoriilor economice a fost unul din primii paşi ai actualei guvernări, care şi-a asumat reforma justiţiei din Republica Moldova. Primul proiect votat în Parlament în vara anului 2011 prevede transferul competenţelor judecătoriilor economice şi militare în competenţa judecătoriilor de drept comun. La data de 9 februarie, Curtea Constituţională a decis că legea privind lichidarea judecătoriilor economice este neconstituţională. Hotărârea a fost pronunţată în urma unei sesizări depuse Partidului Comuniştilor. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.