Guvernul Filat vinovat de inundaţiile masive de pe Prut

De Victoria Ungureanu

Inundaţiile care au devastat mai multe sate din republică, au creat alarme prin rândurile cetăţenilor, dar şi receptivitate din partea oamenilor cu suflet. Nu a stat deoparte nici Guvernul RM, care a mers de nenumărate ori la faţa locului şi a sărit în ajutorul cetăţenilor. Faptele actualei guvernări, au fost declarate de comunişti fără efect, o dată ce continuă să existe pagube şi păgubaşi. Iar noi ne întrebăm, cum altfel ar trebui AIE să controleze situaţia din satele afectate? Dacă stateau cu "mâinile în şold" erau învinuiţi, dacă încearcă să efectuieze diferite vizite în zonele afectate de inundaţii, tot sunt răi, atunci ce ar trebui să facă AIE?

Faptul că casele oamenilor au ajuns să fie devastate de inundaţii, în opinia deputatului comunist, Igor Dodon, este din cauza că Guvernul Filat, nu s-a putut isprăvi cu devastările de proporţii în consecinţa inundaţiilor, care sunt mult mai slabe, decât cele din anul 2008. Dodon învinuişte actuala guvernare pentru cele întâmplate: “Prima cauză este incompetenţa totală a celor care ocupă funcţii de stat şi care trebuie să poarte responsabilitate pentru ceea ce se întâmplă”.

Deputatul comunist este convins de faptul că în urma inundaţiilor şi a suferinţei cetăţenilor, membrii Guvernului se ocupă de politică, care deja au şi demarat campania electorală,” încercând să se întreacă unul pe altul”. Dodon, mai adaugă că, dacă cuiva dintre guvernanţi îi va fi convenabil să pună o piedică colegului său ministru, atunci poate merge cu uşurinţă la inundaţii, sau la distrugerea a 200 de case într-un sat, pentru a acumula dividende politice suplimentare.

Oare de ce doar actuala guvernare se face vinovată de ceea ce se întâmplă în ţara noastră? Nu trebuie să uităm că şi comuniştii au încă un rolul la putere şi dacă se cred "eroi", de ce cel puţin în momente de criză nu au colaborat cu actuala guvernare? Acesta fiind doar spre binele cetăţenilor, în schimb ei preferă şi în continuare să critice şi să invinuiescă.

De menţionat că Republica Moldova, în urma ploilor, au fost inundate câteva sate din apropierea Prutului, din cauza că barajul de lângă satul Nemţeni, Hânceşti, a cedat. În consecinţă, doar în patru sate, au fost inundate 465 de case şi peste 1500 de persoane au fost evacuate. Puhoaiele au făcut şi o victimă omenească, un tânăr de 33 de ani, iar fratele său a fost dat dispărut.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.