Guvernul a aprobat planul de acțiuni pentru un an de activitate. Ce presupune acesta?

PE SCURT

Cabinetului de miniștri a aprobat Planul de acțiuni al Guvernului pentru perioada iunie 2019-iunie 2020, pentru un an de activitate.

Documentul indică acțiunile specifice care urmează a fi întreprinse în vederea realizării obiectivelor din Programul de activitate al Guvernului, din Planul de Acțiuni privind implementarea Acordului de Asociere, Memorandumul Suplimentar privind Politicile Economice și Financiare.

PE LUNG

„Important este să facem lucrurile la modul cel mai serios”, a subliniat Maia Sandu, prim-ministra Republicii Moldova. Ea a menționat că nu vor mai fi tolerați funcționarii publici care lucrează în interesul altor persoane, și nu în interes public. „Nu o să tolerăm să plătim din bani publici funcționari care sabotează activitatea Guvernului, care au o atitudine neserioasă, nu sunt profesioniști și lucrează pentru altcineva decât pentru cetățeni. Vă rog să luați în serios procesul de evaluare a funcționarilor publici, așa încât oamenii care merită să rămână în continuare, să fie promovați, iar oamenii care nu merită, să fie alungați din sistem. Noi suntem aici ca să îmbunătățim calitatea vieții cetățeanului și vreau ca toată lumea să țină cont de acest lucru”, a accentuat Maia Sandu.

De asemenea, în cadrul ședinței de vineri, 30 august, cabinetul de miniștri a votat un proiect care prevede că persoanele ce au ocupat funcția de Președinte al țării nu vor mai fi asigurate de către stat cu birou și asistent personal pentru o perioadă de 4 ani de la încheierea mandatului, așa cum prevede legea adoptată în 2016. „Proiectul de lege are drept scop eficientizarea cheltuielilor publice și îmbunătățirea echității sociale”, motivează reprezentanții Executivului.

Documentul mai stabilește că foștii Președinți ai țării vor beneficia de automobil de serviciu numai la solicitare. Potrivit estimărilor, datorită acestor modificări introduse la Legea privind asigurarea activității Președintelui Republicii Moldova, va fi economisit anual circa jumătate de milion de lei din bugetul de stat. Proiectul de lege urmează să fie transmis Parlamentului spre examinare și aprobare.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.