Guvernul a publicat textul integral al Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană

Executivul a făcut public Acordul de Asociere RM-UE. Documentul stabileşte un nou cadru juridic pentru cooperarea cu UE, care transferă cooperarea țării noastre cu UE la o nouă etapă, cea a asocierii politice şi integrării economice, reflectând importanţa strategică a relaţiilor moldo-comunitare.

Recunoscînd aspiraţiile europene ale Republicii Moldova determinate de identitatea sa europeană, Acordul de Asociere va constitui pentru Moldova o agendă de reforme, realizarea cărora va promova obiectivul său de integrare europeană.

Acordul de Asociere se bazează pe importanţa pe care părţile o acordă respectării valorilor şi principiilor comune pe care le împărtăşesc, în special democraţia şi statul de drept, respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi asigurării unei economii de piaţă funcţionale şi dezvoltării durabile.

Acordul de Asociere UE-Moldova, textul căruia are 972 de pagini, poate fi accesat pe site-ul Guvernului.

Amintim că, pe 29 noiembrie, în cadrul celui de-al 3-lea Summit al Parteneriatului Estic de la Vilnius, Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere, o componentă esențială a căruia este Zona de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător.

Parafarea Acordului de Asociere consemnează finalizarea negocierilor cu UE care au început în ianuarie 2010 pentru Acordul de Asociere și în ianuarie 2012 pentru zona de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.