Gruparea „Sheriff” isi promoveaza interesele la Chisinau

Scindarea aparuta de ceva timp intre clanurile de la Tiraspol prinde contururi din ce in ce mai pronuntate. In regiunea separatista din estul R. Moldova se duce o lupta intre gruparea lui Smirnov-Antiufeev si gruparea „Sheriff”, care-l are exponent de frunte pe pretinsul spicher al Sovietului Suprem, Evgheni Sevciuk. Acest lucru este mentionat si intr-o brosura despre raioanele din estul Moldovei publicata la comanda si pe banii „Sheriff”-ului si a partenerilor sai ucraineni. Liderii unei organizatii arhinecunoscute din Herson, Centrul de cercetari a frontierei de Sud a Ucrainei, au prezentat luni, la Chisinau, in cadrul unei conferinte de presa, cartea „Renovarea Transnistriei”, denumire ce coincide integral cu denumirea formatiunii politice a gruparii „Sheriff”.

Aceasta brosura, de circa 10 pagini, reprezinta o tentativa de analiza a situatiei din regiunea transnistreana dupa pretinsele alegeri in legislativul provinciei, cistigate de formatiunea „Renovarea Transnistriei”, reprezentantii careia doresc limitarea influentei „presedintelui rmn” si a mgb-ului lui Antiufeev. Cartea, din care nu lipsesc siglele miscarii „Renovarea Transnistriei” si „Sheriff”-ului, vorbeste despre „schimbarile de democratizare” a regiunii sub influenta formatiunii lui Sevciuk. Autorii vorbesc, probabil in cunostinta de cauza, despre aparitia functiei de „premier” a regiunii transnistrene, care va fi ales de Sovietul Suprem, astfel ca „puterea presedintelui” de la Tiraspol va deveni „nominala”, adica formala. Pretinsii experti din Herson au refuzat sa se pronunte asupra legalitatii si legitimitatii alegerilor in parlamentul regional transnistrean.

Oaspetii din Ucraina au criticat noile reguli de tranzitare a frontierei moldo-ucrainene, impuse prin declaratia prim-ministrilor de la Chisinau si Kiev. Pe semne, aceasta este si esenta „publicatiei” in cauza, de a promova interesele economice ale „Sheriff”-ului si a partenerilor sai ucraineni. Nu in zadar, asa cum au spus autorii, studiul a fost realizat gratie banilor acordati de „unii agenti economici din Herson”. Este foarte clar ca majoritatea banilor au fost dati de catre gruparea „Sheriff” si ca aceasta devine din ce in ce mai activa, promovindu-si interesele pe diferite cai.

Cit de „obiectiv” este studiul poate fi dedus din post-fata brosurii, unde este publicat „drapelul” si „gherbul” autoproclamatei rmn, iar in text se incearca a convinge ca in regiune nu exista un regim totalitar si intoleranta nationala. Realitatea este contrara. // Moldova Suverana

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.