"Grecia trebuie să fie pregătită să primească ajutor”

"Grecia trebuie să fie pregătită se primească ajutorul", iar "cei ce vor câştiga alegerile vor trebui să decidă dacă acceptă sau nu aceste condiţii", a declarat ministrul de finanţe german Wolfgang Schauble cu referire la programul Uniunii Europene, al Băncii Central-Europene şi al Fondului Monetar Internaţional de ajutorare a Greciei în schimbul adoptării unor măsuri de securitate

"Este un program de ajutorare pregătit foarte minuţions şi nu poate fi negociat", a precizat Schauble, declaraţiile fiin d făcute la o zi după eşecul negocierilor privind formarea guvernului în Grecia.

Totodată, ministrul german a subliniat că europenii vor ca Grecia să rămână în Zona Euro, însă aceasta depinde de "decizia suverană a poporului grec". În caz contrar – spaţiul va supravieţui, a menţionat Schauble.

De menţionat că cancelarul german Angela Merkel şi noul preşedinte francez Francois Holland, în cadrul îtrevederilor recente la Berlin, au declarat despre dorinţa comună ca Grecia să rămână în Zona Euro. Liderii europeni şi-au exprimat disponibilitatea de a reflecta la "noi măsuri de creştere" economică în privinţa acordării de ajutor Greciei, care traversează un veritabil haos politic.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.