Deputatul neafiliat, Mihai Godea, susţine că nu a fost presat de nimeni ca să-şi schimbe decizia de a participa mâine la alegerile prezidenţiale. Acesta spune însă că a înaintat Alianţei un şir de angajamente, pe care liderii AIE le-au semnat.
„Dacă există hotărârea de a schimba cât de cât lucrurile, dacă există responsabilitate, lucrurile mai pot fi reparate. Probabil că în Alianţă mai există probleme, de aici şi insistenţa”, a spus astăzi Godea.
Acesta mai susţine că a fost abordat şi de unii reprezenţanţi ai misiunilor diplomatice şi că va continua discuţiile în acest sens.
„Am înaintat un set de condiţii Alianţei de guvernământ, şi ele nu sînt noi. Este vorba de legalitatea procesului de alegere a preşedintelui, de principalele obiective de reformă care şi le-a asumat AIE prin aprobarea programului de guvernare. Nu vom cere funcţii, cum au cerut şi alţii, nu este scopul nostru să cerem funcţii sau să manifestăm supărare", a conchis deputatul.
Întrebat de presă ce l-a determinat să-şi schimbe atât de repede poziţia, acesta a răspuns simplu: „Alegerile prezidenţiale pot aduce şi surprize”.
Amintim că ieri, Mihai Godea a declarat că nu îl va alege pe candidatul AIE, Nicolae Timofti. După participarea sa la şedinţa Consiliului Alianţei, acesta şi-a schimbat poziţia.