Președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, consideră că în Moldova există și alte persoane demne de a fi în fruntea țării, nu doar Veronica Bacalu. Despre acest lucru liberalul a anuțat ieri, în cadrul unei emisiuni televizate de la postul Pro TV.
„Avem atîţia oameni cunoscuţi, da noi căutăm oameni care nu-i cunoaștem”, a spus ieri Ghimpu, referindu-se la candidatura Veronicăi Bacalu, care la moment se află în SUA și pe care partidul liberal nu o suține.
Astfel, Ghimpu e de părere că ar fi, cel puțin, încă șase oameni pe care el îi recomandă, citând numele lui Alexandru Tănase, Preşedintele Curţii Constituţionale, Adrian Tănase, medic, Ion Ungureanu, ex-ministrul Culturii, Alexandru Moşanu, ex-preşedintele Parlamentului, ex-vicespeakerul Valeriu Matei şi juristul Tudor Panţâru.
Dintre toate șase propuse, Ghimpu a opinat că optează pentru Alexandru Tănase, care ar fi cea mai potrivită candidatură, dar s-a arătat convins că acesta nu va fi votat.
Mihai Ghimpu a menţionat că viitorul preşedinte va trebui să semneze un acord prin care să-şi asume obligaţiunea de a nu demite niciun ministru fără acordul liderului partidului care l-a propus în funcţie, declarație care a fost dur criticată azi de către liderul PLDM, Vlad Filat, care a spus că șeful statului nu poate demite miniștri și a reamintit că AIE a semnat un acord cu privire la activitatea sa.