Gheorghe Creţu – învinuit oficial de omorul lui Sorin Paciu

Fostul vicepreşedinte al Curţii de Apel Chişinău, Gheorghe Creţu, a fost pus oficial sub învinuire învinuit în cazul morţii lui Sorin Paciu, împuşcat la vânătoarea din Pădurea Domnească.

Potrivit oamenilor legii, fostul judecător este învinuit de omor din imprudenţă, dar şi de vânat ilegal în rezervaţia naturală.

Totodată, procurorii i-au pus sub învinuire şi pe fostul şef al rezervaţiei Pădurea Domnească, Denis Eremciuc, dar şi pe doi foşti subalterni ai acestuia. Aceştia sunt învinuiţi de abuz în serviciu, fals în acte publice, declaraţii mincinoase, dar şi constrângerea martorilor pentru depunerea declaraţiilor false.

Amintim că omul de afaceri Sorin Paciu a fost ucis la vânătoare, în Pădurea Domnească, pe 23 decembrie 2012. Gheorghe Creţu a fost recunoscut mai târziu în calitate de bănuit în dosarul penal, deschis pe cazul dat.

Ulterior, Gheorghe Creţu şi-a depus demisia din funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Apel Chişinău, iar Consiliul Superior al Magistraturii i-a ridicat imunitatea de judecător pentru a putea fi cercetat penal. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.