Germania vrea progres în implementarea planului de liberalizare a regimului de vize Moldova-UE

Germania, Franța și alte patru state UE au cerut Comisiei Europene să reintroducă vizele pentru cetățenii din Serbia, Muntenegru, Macedonia, Albania și Bosnia și Herțegovina.

Țările EU sunt nemulțumite de numărul masiv de solicitanți de azil din aceste țări care, potrivit autorităților germane, abuzează de dreptul de azil.

Cetățenii acestor țări pot circula fără vize în spațiul Schengen al Uniunii Europene.

Ministrul Federal de Interne al Germaniei, Hans-Peter Friedrich a cerut Uniunii Europene să reintroducă vizele, în special pentru cetățenii Macedoniei și ai Serbiei.

„Abuzul de sistemul de acordare al azilului nu este acceptabil”, a declarat Hans-Peter Friedrich. „Afluxul masiv de cetățeni sârbi și macedoneni trebuie să fie oprit imediat”, a mai spus oficialul.

Republica Moldova demarează la moment reforme pentru a-și aduce legislația la nivelul standardelor europene. La finalul acestora, Moldova așteaptă să obțină un regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană. Deocamdată, cele două părți se află la prima etapă de negocieri, urmând ca până la finele anului 2013 să fie încheiate toate negocierile oficiale precum a afirmat anterior liderul Comisiei Europene Jose Manuel Barroso.

Moldova pare să fie un caz separat pentru Uniunea Europeană în situația în care aceasta ar urma să reintroducă restricțiile de circulație pentru statele reclamate ce benficiază în prezent de un astfel de privilegiu.

Solicitat de MOLDOVA.ORG, un purtător de cuvânt din cadrul Ministerului de Externe al Germaniei a declarat că e responsabilitatea Moldovei și a Uniunii Europene să continue avansarea actualelor negocieri.

„UE și Republica Moldova au convenit asupra unui plan de acțiuni pe marginea liberalizării regimului de vize în scopul liberei circulații. Acum rămâne la latitudinea UE și a Moldovei să dezvolte în continuare acest plan de acțiuni” a explicat purtătorul de cuvânt.

Cu toate acestea, Germania salută realizările de până acum ale Moldovei pe marginea prezentului dialog.

„Germania dorește să vadă progres în implementarea acestui plan de acțiuni comun și salută realizările Moldovei în acest sens”, a mai menționat sursa.

Uniunea Europeană a lăudat Moldova în nenumărate rânduri pentru progresul obținut în cadrul negocierilor. Unele voci susțin că Moldova „și-a consolidat poziția de conducător în cadrul Parteneriatului Estic”.

România a înaintat o scrisoare în care solicită Uniuniunii Europene trecerea la faza a doua a Planului de acţiune privind liberalizarea vizelor pentru Republica Moldova. Aceasta va fi prezentată miniştrilor de externe europeni şi este semnată de Bulgaria, Cehia, Ungaria, Letonia, Lituania, Estonia şi Slovacia. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.