Germania nu va susţine un nou acord între UE şi Republica Moldova

Şeful comisiei pentru afaceri europene din Bundestag (Parlamentul german), Guenther Krichbaum, a declarat la Bucureşti că Germania nu va susţine un nou acord între UE şi Republica Moldova, informează Agenţia DECA-press.

Oficialul din Parlamentul german a explicat că „toate cauzele evenimentelor de luna trecută din R. Moldova trebuie căutate în interiorul Republicii Moldova, ca urmare a unui regim care nu respectă principiile unui stat de drept. Nu este admisibil ca într-o democraţie să nu fie respectată libertatea de opinie şi a presei libere. Modul în care a fost tratat ambasadorul României la Chişinău nu este acceptabil, a declarat Krichbaum.

„Atât evenimentele de dinainte de alegeri, cât şi cele de după sunt condamnate în Germania”, a declarat, citat de NewsIn, şeful comisiei pentru afaceri europene din Bundestag.

„Nu vrem să abandonăm Republica Moldova, şi cu atât mai puţin oamenii ei, dar cred că este nevoie de o presiune mai mare asupra autorităţilor moldovene. În acest sens, ne pronunţăm împotriva înnoirii acordului dintre Uniunea Europeană şi R. Moldova”, a punctat Krichbaum.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.