Georgia speră să adere la Uniunea Europeană într-un interval de 15 ani

Adjunctul premierului Georgiei, Giorgi Baramidze a declarat că speră ca ţara sa să fie pregatită să adere la Uniunea Europeană în 15 ani: „Ştim că nici Georgia şi nici Uniunea Europeană nu sunt în acest moment pregatite pentru aceasta aderare. Dar acest lucru s-ar putea întimpla, in 15 ani, mai mult sau mai puţin. Cred că în acest interval este realistic să vorbim despre aderarea Georgiei la Uniunea europeană.”

Declaraţia a fost făcută după întrevederile avute la Bruxelles de politicianul georgian cu comisarul pentru extindere Stefan Fuele. Georgia, împreuna cu Moldova, Armenia, Azernaijan, Ucraina şi Belarus sunt cuprinse în programul „Parteneriatului Estic” al Uniunii Europene.

Baramidze a rcunoscut că situaţia nerezolvată a statului celor doua regiuni separatiste ale Georgiei, Abhazia şi Osetia de Sud, complică eforturile ţării sale de admitere in Alianţa Nord Atlantică şi in Uniunea Europeană şi a cerut o implicare mai serioasă a Uniunii Europene în rezolvarea situaţiei, pentru a nu da Rusiei drept de veto asupra viitorului ţării sale.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.