Gabriel Stati: “Vreau să le ofer tinerilor şansa de afirmare, fără de speculaţii şi manipulări”

De Victoria Ungureanu

Chişinău (Moldova.ORG) — “Puţin mă mai poate impresiona, cu excepţia “naivilor” care mai cred şi speră că şi din Republica Moldova, în starea ei actuală, se poate face un stat european, prosper. Îmi doresc foarte mult să fim cât mai mulţi şi sînt sigur că voi reuşi” declară într-un interviu, candidatul independent la anticipate, Gabriel Stati.

Milionarul Stati a trecut prin mai multe încercări, care l-au făcut să se lanseze în politică: “Am devenit la un moment dat victima unui sistem de stat corupt, petrecând 3 luni în arest. Şi asta fără vreo vină. Pe lângă experinţa în afaceri, pe care de altfel le am preponderent în afara Republicii Moldova, am şi experienţa confruntării cu un sistem care, după mine, trebuie democratizat şi reformat în mod capital” a specificat Stati.

În viziunea viitorului parlamentar, în cazul în care va acumula 2 % la anticipate, declară că tinerii trebuie să poată să se organizeze pentru a nu cădea pradă intereselor celor care doar promit şi fac foarte puţin pentru ei:”Ideea mea este să le ofer tinerilor posibilitatea de a se afirma aici, acasă, fără de speculaţii şi manipulări. Aşa că surprizele abia încep. Aveţi răbdare şi veţi vedea ce val de schimbări poate declanşa un singur deputat, Gabriel Stati”.

Întrebat prin ce se va deosebi deputatul Gabriel Stati de toţi ceilalţi aleşi ai poporului, acesta declară că cetăţenii vor vota numele acestuia din buletinul de vot şi nu denumirea amăgitoare a vreunui partid. Un alt motiv delarat, ar fi faptul că îşi finanţează campania electorală din resurse proprii.

În acelaşi interviu, Gabriel Stati a ţinut să declare că se gândeşte nu doar la interesele şi pasiunile lui, dar mai face şi acţiuni de caritate de milioane. “Veniturile ce au rezultat din activitatea economică mi-au permis să contribui la dezvoltarea patrimoniului spiritual al ţării. Sînt ctitor a unui şir de lăcaşuri sfinte din diferite localităţi ale Republicii Moldova. Susţinerea financiară a construcţiei şi reconstrucţiei lăcaşurilor sfinte a fost apreciată de către Mitropolitul Moldovei şi alte înalte foruri bisericeşti prin diplome şi distincţii. Fiindă este scris: Omul nu trăieşte numai cu pîine… Deşi, nu îmi prea place să mediatizez astfel de activităţi”, a accentuat Stati.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.