FOTO: Pacificatorii moldoveni, pregătiți pentru misiunea în Kosovo

Pacificatorii moldoveni care urmează să plece în Kosovo sunt pretătiți pentru a face față misiunii. Ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, a inspectat astăzi contingentul Armatei Naţionale, care urmează a fi detaşat în Misiunea KFOR.

„Contingentul a fost echipat conform normelor folosite în misiunea din Kosovo, compatibile cu cele ale partenerilor italieni. Mai mult, Ministerul Apărării a achiziţionat suplimentar bunuri material în valoare de circa 155 mii lei”, a spus Vitalie Marinuţa.

La rândul său, comandantul contingentului moldovenesc, locotenent-colonel Roman Ceban, a declarat că toţi militarii, care urmează să plece în Kosovo, au fost instruiţi şi testaţi conform procedurilor şi normelor utilizate în operaţiunile cu mandat internaţional.

Menționăm că Republica Moldova va detaşa un contingent format din 41 de militari la operaţiunea internaţională de menţinere a păcii din Kosovo, în componenţa Forţei Multinaţionale de Menţinere a Păcii (KFOR). O decizie în acest sens a fost aprobată la 1 noiembrie 2013, de Parlamentul Republicii Moldova.

Contingentul este format dintr-un pluton de 33 de militari, destinat pentru misiuni de securitate şi pază a obiectivelor militare şi de patrulare, o echipă de şapte genişti, precum şi un ofiţer de stat major.

militari_moldoveni_kosovo3

militari_moldoveni_kosovo2

militari_moldoveni_kosovo1

militari_moldoveni_kosovo

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare