Fostul ministru Iurie Chirinciuc, eliberat din arest la domiciliu și plasat sub control judiciar

Fostul ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor Iurie Chirinciuc, învinuit de procurori de trafic de influenţă şi abuz de serviciu, a fost eliberat din arest la domiciliu și plasat sub control judiciar. Decizia a fost luată astăzi, 14 iulie, de către magistrații Judecătoriei Buiucani.

Sentinţa în cazul fostului demnitar va fi pronunţată peste trei săptămâni, pe data de 2 august.

Totodată, Iurie Chirinciuc, care până în prezent nu a făcut declaraţii, a spus presei că se declară nevinovat.

“O să fie o decizie, după care vin cu comentarii. Eu mă aștept la o decizie prin care să nu fiu declarat vinovat. Eu nu mi-am recunoscut vina, dar am recunoscut că am construit drumuri, pentru asta sunt aici”, a declarat Iurie Chirinciuc.

Pe 29 iunie, Procuratura Anticorupţie a anunţat că a transmis în judecată cauza penală de învinuire a ex-ministrului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor Iurie Chirinciuc pentru două capete de acuzare: trafic de influenţă şi abuz de serviciu. Împreună cu ex-ministrul, pe banca acuzaţilor vor compărea şi doi agenţi economici, învinuiţi de complicitate la trafic de influenţă.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, ex-ministrul transporturilor, împreună cu şefii a două companii de construcţii, ar fi organizat o schemă infracţională cu scopul dobândirii de mijloace financiare în proporţii deosebit de mare. În concret, inculpaţii ar fi exercitat presiuni asupra unei companii câştigătoare a licitaţiilor finanţate de Banca Europeană de Investiţii (BEI) cu scopul de a o constrânge să cedeze o parte din volumul de lucru unor agenţi economici afiliaţi.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.