Fostul director de la Centrul Național Anticorupție (CNA),Viorel Chetraru, alături de alți doi foști magistrați și un fost procuror, s-a ales cu licență de avocat fără a efectua stagiul profesional și a da examene. Aceștia au fost admiși în profesie în baza art. 10 alin. (2) din Legea cu privire la avocatură, scrie Bizlaw.md.
Informația a fost confirmată de membrul Comisiei de licențiere, Eugeniu Tetelea.
Astfel, potrivit unei hotărâri a Comisiei de licențiere a profesiei de avocat, au fost admise următoarele persoane:
- Zinaida Aramă – fost magistrat;
- Vasile Bolduratu – fost procuror;
- Viorel Chetraru – fost director al CNA;
- Eugenia Fistican – fost magistrat.
Bizlaw.md precizează că potrivit art. 10 alin (2) din Legea avocaturii, sunt scutite de efectuarea stagiului profesional şi de examenul de calificare persoanele care deţin titlul de doctor, precum şi cele care au cel puţin 10 ani vechime în muncă în funcţia de judecător sau procuror dacă, în termen de 6 luni după demisia din funcţiile respective, au solicitat eliberarea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat. De aceleaşi drepturi şi în aceleaşi condiţii beneficiază şi persoanele care, după demisia din funcţia de judecător şi procuror, au continuat să activeze în domeniul dreptului.
Viorel Chetraru a fost numit în funcția de director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei în luna noiembrie 2009. Mandatul său a fost prelungit în luna octombrie 2012. Mandatul lui Viorel Chetraru a expirat pe data de 25 octombrie 2017.