Connect with us
"
"

Social

Fosta cantină a Guvernului și aproape două mii de metri pătrați din Casa Presei, puse sub sechestrul procurorilor. Proprietarii șterg urmele?

Publicat

pe

PE SCURT

Procurorii anticorupție au pus sechestru pe o parte din fostele active ale statului privatizate la începutul anului de un grup de firme, caz descris în investigația RISE Moldova – „Frăţia privatizării”. Este vorba de fosta cantină a Guvernului și aproape două mii de metri pătrați din Casa Presei. Între timp, o parte din imobile au ajuns deja în proprietatea unei firme din România, scrie RISE Moldova.

PE LUNG

În luna aprilie, RISE Moldova a publicat „Frăția privatizării”, o anchetă video în care arăta cum un grup de companii conectate între ele au preluat pe bani mărunți câteva proprietăți de stat.

În luna iulie, Procuratura Anticorupție a anunțat că a pornit urmărirea penală în privința unor angajați ai Agenției Proprietății Publice (APP) care, prin abuz de putere, ar fi admis vânzarea imobilelor.

Tot în luna iulie, oamenii legii au obținut mandat judecătoresc și au aplicat sechestru pe fosta cantină a Guvernului și pe cei aproape două mii de metri pătrați din Casa Presei privatizați la începutului acestui an.

Potrivit jurnaliștilor de la RISE, la fel ca procurorii, nici cumpărătorii imobilelor nu au pierdut timpul. Astfel, după schimbarea puterii şi demisia, pe 20 iunie, a lui Vladimir Baldovici de la conducerea APP, s-au schimbat şi proprietarii celor trei firme, fondate în aceeaşi zi şi cu aceeaşi adresă juridică.

Astfel, Construct Deluxe SRL, firma care a preluat de la stat fosta Cantină a Guvernului, a devenit proprietatea firmei românești AECM Trade Group SRL. Conform Registrului Comerțului din România, compania a fost înregistrată în aprilie 2019 în comuna Tânşa, judeţul Iaşi, și îl are unic asociat pe Serghei Adam din Republica Moldova.

Tot la AECM Trade Group a ajuns și Construct Elegant SRL, cea de-a doua firmă a fraților Igor şi Marcel Botnariuc. La începutul acestui an, Construct Elegant a luat în locațiune, iar ulterior, privatizat, o parte din Casa Presei.

Sergiu Glinca, fondatorul și administratorul Quantum Imobil — firmă care a privatizat și ea o parte din Casa Presei, își vinde afacerea. Noul proprietar devine Constantin Hîncota, care mai deţine şi alte companii din domeniul construcţiilor.

RISE Moldova a precizat că prin aceeași schemă — de luare în locațiune și apoi privatizare la un preț cu mult sub cel de piață — în această iarnă au mai fost privatizate și alte imobile: o vilă cu statut de monument istoric, un teren din spatele clădirii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (fosta clădire a Ministerului Agriculturii — n.r.); dar și un teren de jumătate de hectar de pe strada Petricani, care aparținea întreprinderii de stat Editura „Universul”.

Investigația poate fi citită AICI. 

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Social

Moldova.org, în finala concursului de etică și deontologie jurnalistică

Publicat

pe

PE SCURT

Portalul Moldova.org se numără printre cei cinci finaliști pentru Premiul Național de Etică și deontologie jurnalistică, din 20 de instituții de presă nominalizate. Prin acest concurs, Consiliul de Presă promovează principiile etice și deontologice profesionale și recunoaște meritele instituțiilor mass-media în acest domeniu.

Mai mult, Moldova.org, în campania electorală pentru alegerile parlamentare a fost printre cele mai echidistante portaluri de știri, iar acum trece printr-o schimbare majoră de conținut.

PE LUNG

Cei cinci finaliști ai Premiului Național de Etică și deontologie jurnalistică sunt:

Moldova.org

RISE Moldova

TV 8

Radio Chișinău

NewsMaker

Prin organizarea acestui concurs, Consiliul de Presă intenționează să scoată în evidență bunele practici profesionale, încearcă să creeze o comunitate profesională promotoare de valori deontologice. Un alt obiectiv este de a contribui la educarea tinerei generații de jurnaiști și a promova imaginea breslei şi jurnalismul de calitate.

Printre cele mai echidistante portaluri de știri

„Moldova.org a asigurat o tonalitate neutră de reflectare în raport cu toți concurenții electorali din circumscripția națională pe care i-a mediatizat, dar și în raport cu candidații/potențialii candidați din circumscripțiile uninominale”, se arată într-o concluzie a Centrului pentru Jurnalism Independent și a Asociației Presei Independente, în primul raport de monitorizare a mass-media în perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare 2019.

În campania electorală pentru alegerile parlamentare au fost monitorizate și alte instituții de presă cum ar fi: agora.md, aif.md, deschide.md, diez.md, esp.md, gagauzinfo.md, Jurnal de Chișinău, Kp.md, NewsMaker, noi.md, realitatea.md, sputnik.md, timpul.md, unimedia.info, ZdG.md. 

Transformarea Moldova.org

Portalul Moldova.org trece printr-o serie de schimbări de conținut. Jurnaliștii au început să facă știri explicative, astfel încât să înțelegeți de ce se întâmplă anumite lucruri, cum ele vor influența viața noastră, ce practici punem prelua de peste hotare, dar și cum rezolvăm anumite probleme. Moldova.org vrea să facă jurnalismul soluțiilor și încearcă să propună soluții pentru problemele pe care le avem, inspirate de acasă sau din altă parte. De exemplu, jurnalista Diana Madan-Preașcă a căutat soluții pentru problema câinilor vagabonzi și a vorbit cu candidații la Primăria Chișinău despre soluțiile identificate de ei: Am inventat un candidat la Primăria Chișinău. Ce soluții propune pentru câinii vagabonzi.

E sfârșit de octombrie, iar frunzele de pe copaci cad. Mulți oameni le dau foc, însă acest lucru este interzis, pentru că dăunează mediului. Ca să evitați o amendă și să nu poluați mediul, Tatiana Beghiu vă povestește ce putem face cu frunzele uscate. 

Iar „pâinea noastră cea de toate zilele” costă 3 lei, cea fabricată de Combinatul de panificație Franzeluța. Dar pâinea care se face în 24 de ore respectând o tehnică de coacere tradițională, cu dospire, cu fermentare, cu făină integrală, fără drojdii comerciale va costa mult mai mult decât una produsă în marile întreprinderi industriale care este gata în 2-3 ore. Doina Stimpovschi vă spune cum poate o pâine să coste 30 de lei. 

Moldova.org a explicat, printr-o analiză, ce se întâmplă în sistemul judecătoresc, ce urmează și de ce autoritățile dădeau semnale de alarmă și atenționau că cele două adunări generale ale judecătorilor au fost ilegale.

Premiul Național de Etică și deontologie jurnalistică este un concurs destinat tuturor instituțiilor mass-media din Republica Moldova și este acordat anual de către Consiliul de Presă din Republica Moldova. Câștigătorul va fi anunțat la Forumul Mass-Media 2019, care va avea loc între 4 și 5 noiembrie la Chișinău.

În 2015, Premiul a fost înmânat Radio Europa Liberă, în 2016 portalului Anticoruptie.md, în 2017 Ziarului de Gardă, iar în 2018 ziarului SP din Bălți.

Citește mai departe

Social

Prețul la chirie pentru instituțiile mass-media în incinta Casei Presei va fi micșorat

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Instituțiile media vor avea posibilitatea să închirieze spații la prețuri mai mici în incinta Casei Presei, dar și a altor clădiri administrate de Guvern. Un ordin în acest sens a fost semnat ieri de către Secretarul General al Guvernului, Andrei Spînu.

Acesta a menționat că au fost recepționate mai multe sesizări din partea presei, cu referire la prețurile exagerate pentru închirierea spațiilor.

PE LUNG

„În Casa Presei numai presă nu-i. Este tot ce vrei, în afară de presă. Noi am fost sesizați de către mai multe posturi mass-media. Rog ca acest ordin să fie executat, iar în termen de 30 de zile să fie revăzute toate contractele și noi în sfârșit să avem presă liberă fără a i se pune bețe în roate”, a precizat Secretarul General al Guvernului, în cadrul unei ședințe cu responsabilii de acest domeniu.

Andrei Spînu a precizat că până acum sursele de informare în masă închiriau spații potrivit coeficientului maxim de piață, în valoare de 1,5. Astfel, documentul emis prevede micșorarea cuantumului coeficientului de piață de la 1,5 în prezent la 1,0 pentru perfectarea contractelor de locațiune între sursele media și Direcția generală pentru administrarea clădirilor Guvernului Republicii Moldova.

Totodată, angajații Direcției respective urmează ca în termen de 30 de zile din data emiterii ordinului să modifice contractele încheiate anterior.

Foto: TV8

Citește mai departe

Social

„Mă scuzați, dar asta e jecmăneală”. Mai multe persoane spun că au luat țeapă de la o companie de microcreditare// RISE

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Mai multe persoane spun că au luat țeapă după ce s-au lăsat convinse de ofertele ademenitoare ale companiei de microcreditare Cash & Go SRL. „Noi plătim, dar nu așa. Știți, mă scuzați, dar asta e jecmăneală. Nu se poate de făcut așa ceva”.

Administratorul firmei este cumnatul procurorului anticorupție Adriana Bețișor, iar investitorii ruși sunt conectați la brandul Rosdengi, implicat într-o serie de scandaluri mediatice în Federația Rusă, se arată într-o investigație RISE Moldova.

PE LUNG

Până nu demult piața de microcreditare din Moldova nici nu era reglementată, iar autoritățile susțin că au mâinile legate. „Așa cum statul nu se implică în formarea prețurilor la televizoare sau la imobile, practic și aici statul nu prea se implică”.

Pe Nadejda Portco reporterii RISE au găsit-o în instanța de judecată. Femeia s-a plâns pe compania de microfinanțare Cash & Go că i-a pus penalități prea mari pentru un împrumut de doar 4.500 de lei, pe care l-a luat în aprilie 2018.

Creditul l-a contractat pe un termen de 20 de zile, dar nu l-a achitat nici până în prezent. Între timp, datoria a crescut până la 78.200 de lei – de 17 ori mai mult decât suma împrumutată acum un an. Cel puțin asta arată datele interne ale companiei de microfinanțare, intrate în posesia RISE Moldova.

Denis DOBRIOGLO, avocatul Cash & Go: Doamna, în principiu, a făcut cunoștință cu contractul, a semnat contractul respectiv. – În contract e spus clar că sunt 2% pe zi? Nu vă pot spune, nu m-am familiarizat cu contractul respectiv, dar urmează să examinăm pe parcursul litigiului dat.

Deși a fost fondată abia în iulie 2017, Cash & Go deja este o firmă de succes pe piața de microcreditare din țară. Anul trecut a raportat un profit de circa 13 milioane de lei, în condițiile în care în 2018 a oferit împrumuturi de peste 11 milioane de lei.

Cristina se numără și ea printre clienții nemulțumiți de penalitățile exagerate. În octombrie anul trecut, ea a luat un credit de 4.000 de lei. Avea nevoie de bani pentru a dezvolta o mică afacere de familie. Femeia spune că nu a mai apucat să citească cu atenție contractul pe care l-a semnat.

CRISTINA: Când au văzut că încep să citesc minuțios, practic, fiecare rând cu degețelul, ei au început repejor cu pixul – iaca aici 3.000, iaca aici dobânda, 20 de zile, întârziere, penalitatea…

În 20 de zile urma să restituie 5.600 de lei, dar nu a mai putut achita creditul la timp, așa că pe fir au intrat colectorii de datorii.

Investigația RISE Moldova poate fi citită AICI.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Cultură2 ore în urmă

Acces gratuit la 50 de concerte ale Festivalului de Jazz Montreux

Acum, când în țară și în întreaga lume este stabilită stare de urgență și autoritățile solicită oamenilor să stea acasă,...

Social5 ore în urmă

Specialistul în terapie intensivă revine cu un al doilea apel. Recomandă ozonoterapia pentru tratarea COVID-19

Tihon Moraru s-a născut la 13.03.1952, regiunea Cernăuți. A absolvit Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu în anul...

Social9 ore în urmă

LIVE TEXT / 32 de cazuri noi de infectare cu COVID-19

PE SCURT Ora 17:41: 32 de cazuri noi de COVID-19. În total, în Republica Moldova sunt înregistrate 231 de cazuri de...

SocialO zi în urmă

Măsuri noi / Fără buletin, nu ieșim din casă. Ce condiții trebuie să întrunească o localitate pentru a intra în carantină

PE SCURT Dacă ieși din casă, trebuie să ai un document care să-ți confirme identitatea. De asemenea, sunt interzise aflarea...

DivertismentO zi în urmă

Țuțu, dat în căutare internațională, s-a predat organelor de drept. Urmează carantina și urmărirea penală

PE SCURT Fostul deputat Constantin Țuțu s-a predat astăzi benevol organelor de drept din Republica Moldova, la punctul de trecere...

SănătateO zi în urmă

LIVE TEXT/ 199 cazuri de COVID-19 în Moldova, dintre care 8 sunt lucrători medicali la Spitalul Republican

PE SCURT 17:30  Încă 22 de cazuri noi de COVID-19. În total, avem 199 de cazuri. Opt dintre acestea sunt...

Social2 zile în urmă

LIVE TEXT/ De mâine, ieșim afară doar cu un act de identitate și în grupuri de max. 3 persoane

PE SCURT Ora 20:10 Începând cu ziua de 27 martie, moldovenii nu vor avea dreptul să iasă din casă fără...

Advertisement

Politică

Politică5 zile în urmă

Igor Dodon: Ne-am pregătit pentru a implica, dacă va fi necesar, și Armata

PE SCURT Președintele Igor Dodon a menționat astăzi, că dacă va fi necesar, în acțiunile de combatere a noului tip...

PoliticăO săptămână în urmă

Oamenii care iau decizii pentru noi. Cine sunt membrii Comisiei pentru Situații Excepționale a RM

PE SCURT Parlamentul a aprobat pe 17 martie hotărârea privind declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în...

Politică2 săptămâni în urmă

PSRM și PDM fac alianță majoritară. Lista miniștrilor PDM

PE SCURT Partidul Socialiștilor și cel Democrat au semnat astăzi acordul de constituire a unei alianțe majoritare. Potrivit celor două...

Alegeri2 săptămâni în urmă

No pasaran. Alegerile parlamentare de la Hâncești nu vor fi anulate din cauza Covid-19

PE SCURT Măsurile de securitate luate de autorități pentru a opri răspândirea Covid-19 în țară, nu s-au răsfrânt asupra alegerilor...

Politică3 săptămâni în urmă

Moțiune simplă, povara miliardului furat, suspendarea reducerii pedepsei deținuților. Ce s-a aprobat astăzi la Parlament

PE SCURT Blocul ACUM a înaintat astăzi în ședința Parlamentului o nouă moțiune simplă împotriva politicii externe a Republicii Moldova,...

Politică3 săptămâni în urmă

Stoianoglo confirmă reținerea și audierea a patru persoane din conducerea BNM. Alte declarații ale procurorului general

PE SCURT Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a anunțat astăzi că a eliberat o ordonanță prin care a permis reținerea și...

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova3 săptămâni în urmă

Vlogul lui Dodon. Președintele răspunde, iar politologii comentează

PE SCURT  Deja de trei luni, președintele Igor Dodon comunică cu cetățenii Republicii Moldova prin intermediul unui vlog dinstribuit pe...

Advertisement

Opinii

martie 2020
L Ma Mi J V S D
« feb.    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031