A fost aprobată lista grădiniților care vor fi renovate cu ajutorul României

Membrii Cabinetului de Miniștri au aprobat lista instituțiilor preșcolare ce vor fi renovate cu suportul Guvernului României, din ajutorul financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România țării noastre.

Hotărârea a fost aprobată, săptămîna trecută, în cadrul ședinței Guvernului.

Astfel, copii din 83 de grădinițe din raioanele Republicii Moldova, inclusiv municipiile Chișinău și Bălți, precum și angajații acestor instituții vor beneficia de condiții mai bune de joacă, instruire și muncă. Suma totală a proiectelor constituie 3 mln euro.

“Proiectele sunt de 2 categorii. Pentru unele grădinițe va fi procurat utilajul necesar și vor fi efectuate lucrări de amenajare a teritoriului, iar pentru altele va fi elaborată documentația tehnică și vor fi renovate construcțiile din punct de vedere al eficienței energetice”, a precizat ministrul Dezvoltării regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, în cadrul unei ședințe interne cu angajații ministerului, vizavi de acțiunile ulterioare, în vederea realizării eficiente a proiectelor.

Amintim, la începutul anului curent, ministrul Vasile Bîtca a avut o întrevedere bilaterală cu Viceprim-ministru, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice al României, Vasile Dîncu, în cadrul căreia a fost agreată necesitatea impulsionării valorificării ajutorului financiar nerambursabil oferit de către Guvernul României.

Menționăm că finanţarea renovării instituțiilor preșcolare din țara noastră are loc în baza Acordului semnat între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010 (Acord) şi cele cinci Protocoale adiţionale ale acestuia, implementarea căruia este asigurată de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor din Republica Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare