În seara zilei de sîmbătă, 26 aprilie 2008, la Catedrala "Naşterea Domnului" din Chişinău, a fost adus Focul Sfînt din Ierusalim, pentru a şasea oară consecutiv. Delegaţia Bisericii Moldovei a fost condusă de Arhiepiscopul de Dubăsari şi Tiraspol, Iustinian, transmite MOLDPRES.
În mesajul său de felicitare cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti, Arhiepiscopul Iustinian a subliniat importanţa evenimentului prin prisma faptului că şi în acest an s-a avut posibilitatea de a aduce în Moldova Focul Haric din Ţara Sfîntă, datorită conducerii de vîrf a statului. Arhiepiscopul a dorit tuturor ca Lumina pe care o vor duce preoţii în bisericile din toată ţara, să lumineze sufletele oamenilor, iar faptul că această Lumină îşi face aparţia în fiecare an, demonstrează apropierea Domnului faţă de lumea creştină.
Prima persoană care a primit Focul Sfînt a fost Preşedintele Vladimir Voronin. Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti, şeful statului a felicitat toţi enoriaşii şi a spus că pentru Moldova, o ţară unde aproape 90 la sută din locuitori sînt creştini, a devenit o tradiţie de a aduce Focul Sfînt. Preşedintele a urat ca lumina şi căldura emanată de Focul Haric să ne conducă pe toţi la realizarea tuturor obiectivelor întru binele ţării şi al locuitorilor ei.
Ceremonia de la Catedrala "Naşterea Domnului" din Chişinău a continuat cu un serviciu divin oficiat de ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove. Slujba a durat pînă la orele dimineţii, după care, cele cîteva mii de oameni aflaţi aici, au avut posibilitatea să sfinţească, potrivit tradiţiei, pască şi ouă.
Anterior, Ministerul Afacerilor Interne a informat că securitatea cetăţenilor care vor participa la slujbele de Înviere a Domnului din locaşurile sfinte din ţară, va fi asigurată de cel puţin 6000 de poliţişti.
Focul Sfînt, numit şi Lumina Harică, este considerat una dintre cele mai mari minuni ale Bisericii Ortodoxe. Are loc în fiecare sîmbătă a Paştelui Ortodox, în acelaşi mod şi în acelaşi loc. Nu este cunoscută nici o altă minune care să se întîmple cu atîta regularitate şi pe o perioadă atît de îndelungată de timp. Despre ea se poate citi în cărţi biblice datate din sec. VIII, după Hristos. Acest loc unde apare Lumina Harică, este considerat mormîntul lui Hristos.
La manifestarea de la Catedrala "Naşterea Domnului" au fost prezenţi, de asemenea, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, prim-ministrul Zinaida Greceanîi, alţi demnitari de stat şi mii de credincioşi, notează MOLDPRES.
Focul Sfant adus de Iustinian de la Tiraspol
Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.