FMI laudă Guvernul de la Chișinău: Economia RM este în creștere

Economia Republicii Moldova este în creştere, iar politicile promovate de Guvern sunt axate în continuare pe curățarea sectorului financiar, asigurarea unei politici bugetar-fiscale sustenabile și asigurarea transparenței în sectorul energetic.

La aceste concluzii a ajuns Consiliul de directori executivi al Fondului Monetar Internaţional, care a finalizat a treia evaluare a programului convenit cu Republica Moldova. Într-un comunicat al reprezentanţei FMI la Chişinău se mai spune că boardul Fondului a constatat că Moldova realizează în parametrii cuveniţi condiţiile programului cu FMI.

“Angajamentul ferm al Republicii Moldova față de implementarea programului susținut de FMI a contribuit la o îmbunătățire în continuare a situației economice. Este esențial ca să fie promovate în continuare politici prudente și să continue avansarea reformelor, să fie finalizată refacerea sectorului financiar, să fie asigurată transparența și stabilitatea în sectorul energetic și să fie menținută stabilitatea macroeconomică. De asemenea, este necesar un efort puternic pentru îmbunătățirea în continuare a calității guvernanței”, a declarat Tao Zhang, director adjunct al FMI, în urma discuţiilor din cadrul Consiliului de directori executivi.

Amintim că Fondul Monetar Internațional a oferit Moldovei o nouă tranșă de finanțare, în mărime de aproape 34 de milioane de dolari. Din această sumă, 22 de milioane şi jumătate au ajuns deja în conturile BNM. Restul de 11,2 milioane va fi trimis săptămâna viitoare.

La rândul său, premierul moldovean Pavel Filip a accentuat că noua tranșă de finanțare reprezintă încă o etapa încheiată pozitiv, o recunoaștere a eforturilor Guvernului și Băncii Naționale în realizarea angajamentelor stabilite cu FMI. ” Mai importante decât finanțarea sunt însă reformele pe care le realizam împreună și expertiza foarte utilă pe care o primim din partea specialiștilor FMI”, a continuat premierul.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare