Flashmob inedit: Cruci şi pământ în faţa Ambasadei Rusiei la Chişinău

Un flashmob de comemorare a eroilor care și-au dat viața pe câmpul de luptă în conflictul armat de pe Nistru a fost organizat astăzi de mai mulţi tineri în faţa Ambasada Federaţiei Ruse la Chişinău. Acţiunea a fost organizată cu prilejul împlinirii a 24 de ani din ziua începerii conflictului armat, de Asociația Obștească „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP) î

Astfel, zeci de persoane au afişat bannere cu mesajul: “Armata rusă afară”, “Eroii nu mor niciodată”, “Onoare, Demnitate şi Patrie”. Participanţii au ţinut un minut de reculegere, după care au scandat:”Armata rusă afară”, “Cinste lor, eroilor”, “Putin Vova – ia-ţi armata din Moldova”.

Totodată, membrii ODIP au impovizat o secvenţă din războiul din Transnistria, prezentând astfel momentele de teroare prin care au trecut cetăţenii Republicii Moldova, pentru a-şi apăra patria.

În mod simbolic, aceştia au adus pământ în fața Ambasadei, transmițând mesajul : „Vreți pământ ? Luați pământ, dar plecați de pe teritoriul nostru”.

„Noi nu suntem împotriva Federaţiei Ruse, ci împotriva politicii expansioniste şi agresive pe care o promovează. Noi nu ne-am dorit niciodată moartea lor, nu am venit niciodată să-i ocupăm. Ei sunt cei care au atentat la securitatea noastră, a cetăţenilor Republicii Moldova, ei au dorit mereu să ne dezbine.”, a precizat Vlad Bilețchi, președintele AO „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP) în cadrul evenimentului.

La eveniment s-au alăturat membrii Asociaţiei AVR Tighina, membrii Centrului pentru informare şi promovare a securităţii şi artei militare şi Noua Dreaptă.

Asociația „Onoare, Demnitate și Patrie” este o organizație apolitică, non-profit, care are scopul de a educa o generație de tineri activi, prin promovarea valorilor naționale și a culturii românești.

flashmob ambasada rusiei

flashmob ambasada rusiei

flashmob ambasada rusiei

flashmobmambasada rusiei

flashmob3

flashmob2

Flashmob1 ambasada rusiei

Flashmob1

flashmmob ambasada rusiei

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.