Fiodor Ghelici: „Filat și-a creat partidul pe banii proprii, iar banii înseamnă putere”

De Victoria Ungureanu

”Nu este respectat principiul pluralismului opiniilor. Toate deciziile sunt luate de o singură persoană. Filat și-a creat partidul pe banii proprii, iar banii înseamnă putere, așa că restul membrilor de partid nu mai contează”, a declarat Ghelici. Fiodor Ghelici și-a anunțat retragerea din PLDM, precizând că din considerente de mai sus, părăsește rândurile acestui partid.

Un alt fost membru PLDM, scriitorul Traian Vasilcău, care la fel a părăsit partidul a declarat: „Datorită Înaltei Imoralităţi care guvernează în PLDM şi ataşamentului diabolic de care beneficiază oamenii de cultură din PLDM, cu excepţia celor defuncți, bineînţeles, dar şi din nedorinţa de a mă face slugă /citiți: a mă prostitua/ în faţa foştilor comunişti travestiţi peste noapte în membri PLDM, doar ca să-şi păstreze pe mai departe fotoliile, declar că părăsesc acest partid”, a specificat Vasilcău.

Amintim că în ultima perioadă, PLDM a fost unul din partidele care a fost invadat de noi membri, iar pe de altă parte, abandonat de membrii, care au ocupat locuri de vârf în cadrul partidului, printre care Fiodor Ghelici şi scriitorul moldovean Traian Vasilcău.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.