De Irina Gherasimov/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Secolul XX a fost marcat de evenimente extrem de importante care au schimbat în totalitate cursul istoriei. În această perioadă, părinţii şi buneii noştri au fost puşi la grele încercări, lecţii de viaţă greu de însuşit şi, în urma cărora, puţini dintre ei au supravieţuit.
Cine dintre noi nu cunoaşte povestea vieţii bunicii, mătuşii, unchiului sau a părinţilor care au trăit în perioada celui de-al doilea război mondial dar şi în urma acestuia.
Este foarte greu de imaginat că şi chiar după atâtea chinuri şi grele încercări, acei oameni mai erau iubitori de viaţă şi puternici. Este foarte greu de imaginat că în urma a lungi ani de război, urmaţi de o foamete cumplită şi de câteva valuri bune de deportări, mai avem astăzi martori oculari de la care am putea afla cumplitele încercări şi bogata experienţă de viaţă la care au fost supuşi.
Abia după ani buni de la acele cumplite evenimente, putem afla detalii cutremurătoare din viaţa strămoşilor noştri. După ani buni de atunci, memoria multora dintre noi nu se cicatrizează, aceste evenimente fiind “tatuate” în suflet.
Deaceea, astăzi, pentru a împărtăşi lumii întregi crimele inumane operate de către sovietici, oamenii scriu cărţi, memorii şi proiectează filme.
Rătăcind printre rafturile prăfuite ale bibliotecii, am găsit o carte mai nouă care mi-a atras atenţia printre multitudinea găsită acolo.
Se numeşte “În gura foametei” de Alexei Vaculovski şi reprezintă o culegere de memorii ale actorilor macabrului scenariu marxist, un scenariu dur care nu recunoştea oamenii ca pe nişte fiinţe umane ci ca pe nişte marionete.
În Gura Foametei este un document cutremurător pe care ar trebui să-l citească orice român dornic să-şi cunoască ţara, neamul şi istoria…O colecţie impresionantă de mărturii ale supravieţuitorilor din satul autorului, Antoneşti, fiinţe umane care în timpul foametei din 1946-1947 erau în vârstă de 6 până la 14 ani.
Ţăranii rămaşi în satele basarabene în 1944, erau cu precădere, săraci şi cu puţină ştiinţă de carte. Intelectualii, oamenii înstăriţi, cei cu sentimente româneşti bine cunoscute, fuseseră déjà arestaţi, împuşcaţi, ori deportaţi în Siberia încă din 1940.
Acum venise rândul oamenilor simpli să fie exterminaţi. Iată ce marturiseşte Vasile Gaidau la bătrâneţe, şi care la vremea foametei avea doar opt ani…
“Foametea a fost foarte bine pusă la cale…acum îmi dau seama de asta… a fost organizată. Au vrut staliniştii să ne măture de pe faţa pământului. Eu atunci, în plină foamete, am rămas fără tată la şase ani, iar la şapte ani şi jumătate am rămas şi fără mamă… Se ducea fratele Mihai, născut în 1932, la baltă, spărgea gheaţa, aduna scoici, papură, le prefăceam în turte şi le mâncam. Eram patru fraţi… Cum se vede, s-a gândit cineva că războiul i-a ucis pe puţini dintr-ai noştri şi s-au gândit animalele să născocească alt război, cel al foametei… A murit sora lui tata, a murit cumnatul lui tata, a murit mătuşa Olimpia, a murit mătuşa Irina… Au murit mai mulţi. Era mare foamete…”.
“Cei morţi de foame erau ridicaţi de cei care mai aveau puţină vlagă şi aruncaţi în gropi comune. Unele victime au fost îngropate de vii, iar un bărbat a reuşit să răzbată de sub maldarul de cadavre unde fuseseră aruncat şi să revină acasă… Femeia lui Toderica Spătaru leşinase, nu murise. Când au pus-o în groapă, ea încă da din mâini şi din picioare… Au pus alte trupuri deasupra şi au dat ţărână peste ei… Martora Valentina redă cum “a înviat” tatal ei, căruia îi spuneau taca: “Taca a mâncat turte din lobodă şi s-a umflat. L-au dus şi l-au lăsat sub gardul cimitirului. Nu mai aveau putere să-i sape groapa… Dar el, pe la o vreme şi-a revenit, n-a vrut să rămână cu morţii. Oamenii care trăiau lângă cimitir au observat că taca se zbuciuma, că vrea să se ridice. L-au luat la casa lor apoi i-au chemat pe ai noştri… A crescut tata zece copii…”, menţionează autorul cu referire la martorii şi supravieţuitorii acelui masacru.
Descoperi în lectura cărţii cazuri de omenie, cazuri de sălbăticie inumană, cazuri de tragedie grotească şi gânduri de înţelepciune. Iată ce afirma Iacob Meşteşug în anii relativ buni din urmă, adică prin anii 80, când au fost culese aceste mărturii: “Tare scumpă a fost mama noastră, Era numai inimă. Ne învăţa numai de bine. Am fost crescuţi noi cu învăţătura părinţilor, dar nu prea am avut noroc în viaţă. Acum văd că cei hoţi şi porcoşi îs la putere, ei taie şi spânzură…
Aşa a fost începutul ocupaţiei Sovietice în Basarabia! Aşa a fost comunismul! Aceasta a fost “omenia” rusului şi a omului internaţional pe care l-a creat marxismul. Şi când te gândeşti că şi azi Moscova şi ruşii din Moldova, împreună cu cozile lor de topor, regretă acele timpuri… În ce priveşte situaţia Românilor din sudul Basarabiei anexat de Ucraina, în aceste zile, autorităţile şoviniste locale umblă să confişte povestea “Capra cu Trei Iezi” de Ion Creangă pe motiv că ar reprezenta “imperialismul Românesc.” Iar biserica Românească recent construită la Hagi Curda este ameninţată de Cazaci…
