Filat: „ Dacă vor case în alte regiuni, îşi pot ridica banii şi mai departe fac ce vor”

De Victoria Ungureanu

Abia din data de 23 august, vor demara lucrările de construcţie a caselor pentru sinistraţi, iar în procesul de construcţie vor fi antrenate circa 1500 de persoane, a anunţat Marcel Răducan, ministrul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale.

Circa 72 de familii au solicitat ca să li se procure casele, a anunţat Anatol Onceanu, viceministru de Stat. Viceministrul a precizat că există doleanţe privind procurarea caselor în Hînceşti sau lângă Chişinău, precizând că unii sinistraţi ar fi dispuşi să achite diferenţa de preţ.

Vlad Filat, însă a reacţionat astfel: „Dacă doresc să-şi procure case în alte regiuni, sinistraţii pot ridica banii ce li se cuvin şi să procedeze mai departe cum consideră ei necesar”.

Filat a anunţat că sinistraţii urmează să beneficieze şi de 500 de lei pentru cheltuieli curente. Anterior, aceştia au beneficiat de alte 500 de lei în acelaşi scop. Premierul a cerut factorilor de decizie, să acţioneze operativ ca aceşti bani, să ajungă cât mai repede la sinistraţi.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.