Filat: Comuniştii au dorit falimentarea Băncii de Economii

Ex-premierul Vlad Filat susţine că prin scandalul iscat în jurul Băncii de Economii (BEM) s-a dorit, de facto, falimentarea acesteia de către Partidul Comunist. Acesta a menţionat astăzi într-o conferinţă de presă că  decizia privind BEM a fost luată de deputaţi, în urma unei investigaţii făcute de comisia parlamentară de anchetă condusă de deputatul comunist Oleg Reidman.

”Comuniştii şi-au dorit ca această bancă să falimenteze. Faptul că ei şi–au construit totul pe distrugere nu este un secret. Puteţi să vorbiţi cu străbuneii, buneii, părinţii şi cu cei care au avut să sufere în timpul guvernării comuniste de opt ani. Dar nu pot să înţeleg cum această dorinţă de revanşă politică poate să pună în pericol peste 2 milioane de oameni, deponenţi la această bancă. Scopul a fost de a salva banca, de a nu ajunge la situaţia de faliment şi de a-i oferi posibilitatea să se dezvolte”, a menţionat Vlad Filat.

în acelaşi context, liberal-democratul a menţionat că problemele BEM se trag din perioada comunistă. 

 ”Problemele care au fost în BEM nu vin din 2009. Dacă este să vă uitaţi în cifre şi în fapte o să vedeţi că pe seama băncii s-a pus foarte multe probleme ale sistemului bancar dar şi ale guvernării comuniste precum creditarea unor întreprinderi care la ora actuală nu pot să le întoarcă – AIR Moldova, Aroma, Calea Ferată – peste 300 de milioane de lei, dar şi punerea în cârcă a Investprivatbank”, a adăugat Filat.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.