Festivalul Cartofului, la Corjeuți

La Corjeuți, Briceni, cartoful este vedetă în fiecare gospodărie. Satul e renumit prin mari producători, dar și prin gospodine desăvârșite, care știu să pregătească delicii culinare din cartofi. Pentru arăta că sunt fruntea, cei de la Corjeuți au organizat duminică, 11 noiembrie, prima ediție a Festivalului Cartofului. La eveniment au participat gospodari din Nordul Republicii, dar și oficiali de la Chișinău.

Din partea autorităților centrale, participanții s-au ales, ca de fiecare dată, cu promisiuni. După ce și-au rostit cuvântările languroase, oaspeții de onoare au trecut pe la producătorii de cartofi și pe la mesele cu bucate. Premierul Vlad Filat s-a arăt impresionat de cele văzute și a spus că evenimentul este unul binevenit. A gustat din bucatele din cartofi, dar nu le-a ocolit nici pe cele cu carne, chiar dacă afirma anterior că e la dietă.

Bucătăresele au schițat zâmbete, în schimb, unii producătorii s-au plâns că politicile statului în domeniul agriculturii nu sunt prea prietenoase. După ce investesc sume enorme, există riscul ca să nu poată să-și vândă marfa și asta pentru că piața moldovenească e invadată de cartofi aduși din Polonia și Belarus. Chiar dacă anul trecut au fost exportate peste 30 de mii de tone, producătorii din Moldova, deocamdată, se gândesc cum să cucerească mai mulți consumatori autohtoni.

Unii participanții s-au lăudat cu reușitele lor. Astfel, deși a fost un an greu pentru toate culturile agricole, Valerian Sitari de la Hlina, Briceni, a vorbit cu mult entuziasm. Recunoaște că a avut cheltuieli enorme, investind bani grei în irigarea terenurilor cu cartofi, însă, se bucură, că roadele au fost pe potriva așteptărilor. 

Primarul de Corjeuți, Victor Andronic, speră ca această sărbătoare să devină una importantă pentru toți locuitorii din nordul Republicii Moldova. Acesta a vorbit cu admirație despre corjeuțeni, accentuând că sunt oameni dintr-o bucată, dornici de a munci și a avea.

În cadrul Festivalului au mai putut fi vizitate: un iarmaroc al produselor agricole, un târg al meșterilor populari și o expoziție de desene.

Evenimentul a fost organizat de către: Agenția de Dezvoltare Regională Nord și Primăria Corjeuți în parteneriat cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Consiliul Raional Briceni și Federația Națională a Fermierilor din Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.