Fact Check: Se implică sau nu biserica în politică?

Mitropolitul Vladimir a declarat, într-un interviu pentru PRIME, spune că preoții nu trebuie să facă politică, deși chiar el a făcut acest lucru de mai multe ori.
„Adeseori, noi suntem și criticați. Criticați, mai ales, de cei care stau la cârma statului că se implică biserica. Adeseori, noi vorbim cum ar trebui să arate acest om, care să fie calitățile lui și nu vorbim de fiecare persoană în parte. (…) Dar clar că cel mai bine ar fi să nu ne implicăm”, spune clericul.

Mitropolitul Vladimir l-a susținut pe Igor Dodon în campania electorală (2016). În campania electorală pentru postul de primar al Chișinăului l-a susținut pe Serafim Urechean (2015).
Mitropolitul Vladimir a fost sau este apropiat și de alți lideri politici, precum Vladimir Voronin, Vlad Filat și Vlad Plahotniuc.
Amintim că, potrivit Constituției Republicii Moldova, Art. 31 p. 4, „cultele religioase sunt autonome, separate de stat”.