Chişinău / Moldova.ORG/ — O puternică explozie soldată cu rănirea mai multor persoane s-a produs ieri, 30 septembrie, în apropierea unei clădiri a Jandarmeriei din districtul Kemer, în provincia turcă Antalya.
Martorii susţin că este vorba despre un kamikaze care a detonat explozibilul avut asupra sa. Deocamdată nu se ştie numărul exact al răniţilor în urma exploziei şi nici dacă mai sunt şi alţi morţi în afară de atacatorul sinucigaş.
Potrivit BBC News Online, clădirea poliţiei militare din Goynuk, din apropiere de oraşul Antalya, a fost grav avariată. Deasemenea, mai multe maşini parcate în apropierea locului unde s-a petrecut explozia au fost avariate.
Potrivit unor surse, explozia a fost declanşată în momentul în care atacatorul sinucigaş s-a apropiat de un punct de control militar din afara sediului. Din fericire, deflagraţia s-a produs într-o zonă în care nu se regăsesc locuinţe şi obiective turistice.