Continuarea discuţiei cu Ion Costaş, fost ministru al Afacerilor Interne şi al Apărării Republicii Moldova (1990-1992) cu reporterul Moldova.ORG despre declaraţiile lansate de Mihail Bergman, fost comandant militar al Tiraspolului, cât şi de generalul Nicolae Petrică, fost prim-viceminisru al Apărării.
În unul dintre interviurile sale, generalul Nicolae Petrică afirma că războiul armat de pe Nistru a fost doar un “război civil” fracticid. Dumneavoastră ce credeţi?
În respectivul interviu, Nicolae Petrică aminteşte cu regret că a participat la “războiul civil” pe care l-a declansat… politicienii din Moldova. După spusele lui, politicienii de la acea vreme l-au obligat să tragă în fraţii săi. Dar cum rămâne cu Smirnov, Antiufeev, cu OMON-ul din Riga, cu cazacii, gardiştii recrutaţi din elemente criminale, cu resturile societăţii din tot URSS-ul, indivizi care reprezentau în majoritate lumea interlopă – aceştia să fi fost oare, generale, fraţii nostri? Poate că au fost fraţii dumneavoastră, dar nu şi ai mei, şi cu siguranţă nu ai cetăţenilor R. Moldova, care au murit pentru integritatea Republicii Moldovei.
Mi-e ruşine pentru asemenea declaraţii ale generalului Petrică şi regret că printre ofiţerii care au luptat pentru integritatea Republicii Moldova în 1992 mai persistă viziuni “diletantiste, superficiale” privind războiul din 1990-1992. În mod evident nu a fost un război civil, ci unul pentru apărerea integrităţii şi statalităţii Republicii Moldova.
O atare percepere a războiului din 1990-1992, ca “război civil”, deja de peste două decenii ne-o impun comuniştii din Chişinau şi emisarii lor de la Moscova şi Tiraspol. A afirma că războiul din 1990-1992, a fost unul “civil”, ar însemna, domnule Petrică, că suntem solidari cu pleava, lumea criminală, care, potrivit afirmaţiei lui Bergman, a sosit din toate colţurile fostei URSS întru “apărarea slavilor” din stânga Nistrului contra “fasciştilor moldoromâni” din Moldova.
Totuşi au fost mulţi moldoveni din stânga Nistrului care au luptat împotriva Chişinăului…
Da, peste Nistru au locuit şi sunt 40% de moldoveni, însă majoritatea nu au dorit să lupte împotriva autorităţilor constituţionale de la Chişinău. Regimul criminal Smirnov-Antiufeev de la Tiraspol, prin ameninţarea cu moartea şi prin intimidarea constantă a membrilor familiilor, înrolase moldoveni-rezervişti şi tineri de pe malul stâng în “trupele separatiste”.
În cartea mea am citat o scrisoare colectivă a cetăţenilor de pe malul stâng al Nistrului, adresată Parlamentului, Guvernului, Ministerelor de Interne şi al Apărării. Cetăţenii din stânga Nistrului protestau împotriva divizării cu forţa, artificiale a Moldovei, se plângeau de crimele cazacilor şi gardiştilor, de abuzurile autorităţilor autoproclamate, marcate de o totală fărădelege.
Cum dezminţiţi cele afirmate de Bergman?
Eu unul sunt gata să ma întâlnesc cu Bergman şi să polemizez în public cu el la această temă, aducând dovezi. Să spună Bergman cum şi în ce cicumstanţe, în garnizoana militară încredinţată lui, militarii transmiteau arme automate gardiştilor, cazacilor şi la tot felul de elemente criminale. La urma urmei, era vorba de patrimoniul militar pentru care răspundea înclusiv comandantul militar al Tiraspolului, cum îl găsim la acel moment pe dl Bergman.
Transmiterea armelor este reglementată strict, rigid de documentele militare. Trebuie fixat cine şi când le-a preluat la păstrare, trebuie înscris numărul, numele de familie etc. Dacă de acele arme şi muniţii era responsabilă Armata a 14-ea, apoi în ce mod au nimerit acestea pe mâinile formaţiunilor banditeşti, gardiştilor, cazacilor, criminalilor? De ce comandamentul rus şi Statul Major General a armatei ruse transmiteau de fapt armele şi muniţiile din dotare formaţiunilor banditeşti, criminale, care au luptat mai întâi pe teritoriul URSS, apoi pe teritoriul unui alt stat? Bergman spune că armamentul era “transmis” din arsenalul Armatei a 14-ea şi ajunsese să fie vândut până şi la piaţa “Privoz” din Odesa. Cum poţi să afirmi că agresiunea ar fi fost declanşată de Republica Moldova? Evident că dl Bergman e bine certat cu logica elementară.
Bergman mai spune că l-ar fi rugat pe generalul Iakovlev să nu transmită arme. Cum comentaţi?
Asemenea declaraţii trezesc doar nedumerire. Cum un colonel, comandant de garnizoană, ar putea să-i ceară ceva generalului, comandant de armată şi, în genere, să-i dea acestuia indicaţii? Acela pur şi simplu l-ar fi alungat înjurându-l! Armata nu e colhoz, toată aspectele vieţii şi toate activităţile din armată sunt reglementate de Regulament (Codul de legi al vieţii militare). În armată există conducerea unipersonală şi nimeni, nici într-un stat nu a abrogat-o vreodată de guvern. Bergman declara la Publika TV că Ministerului moldovean al Apărării i-ar fi revenit multe arme şi muniţii, în special, o întreaga divizie de tancuri si blindate din Floreşti. Fie că “intenţionat”, fie din cauză că nu posedă informaţia veridică la subiect, Bergman dezinformează opinia publică. Către începutul războiului (martie-aprilie 1992) Republica Moldova nu avea armată, n-aveam nici echipament militar, nici muniţii, mite militari profesionişti, mai ales aviatori şi tanchişti. Cel puţin aceste lucruri urmau să fie ştiute de Bergman, înainte ca el să purceadă la discuţii cu referire nemijlocită la tema războiului de pe Nistru din anii 1990-1992. Da, în Republica Moldova a fost şi mai avem şi astăzi …un tanc. Şi acela-i monument. Era plasat şi mai stă încă un T-34 pe traseul Chisinau-Leuşeni, pe un piedestal de după 1945, servind drept monument al “eliberatorilor”.
Atunci unde dispăruse armele după destrămarea URSS?
După transferul de arme sovietice către Republica Moldova, la “preluare”, am constatat că acolo unde erau muniţii, nu erau arme, iar unde erau arme, nu erau muniţii…
Din divizia din Bălţi a fost furat totul şi dus odată cu plecarea Armatei Sovietice. Iar regimentul de tancuri din Floreşti a fost strămutat în Ucraina încă la începutul anului 1990!
La Mărculeşti erau avioane MiG-29, dar nu erau piloţi, toţi aviatorii au fost transferaţi de Moscova pentru a continua serviciul în alte unităţi de aviaţie din Rusia. Cât de piloţii militari moldoveni, pe aceştia i-am adunat câte unul din întreg spaţiul fostei URSS.
Deoarece toţi specialiştii militari sovietici au plecat, eu, în calitate de ministru al apărării, am apelat la moldovenii, care îşi îndeplineau serviciul în armata rusă, să se întoarcă acasă şi să ajute la crearea propriilor forţe armate, pentru a servi R. Moldova. Din păcate, la acel moment au răspuns şi s-au grăbit în Republica Moldova puţini ofiţeri. Mulţi dintre ofiţerii moldoveni au apărut în republică mult mai târziu, când deja s-au calmat spiritele pe Nistru, iar Rusia şi Moldova au semnat la Moscova acordul de încetare a focului, când au fost oprite acţiunile de luptă şi părţile beligerante au purces la dezarmare. Aşa că la ce bun să mintă dl Bergman, odată ce mai sunt în viaţă oameni reali, participanţi nemijlociţi la evenimentele tragice, care cu durere îşi amintesc bine de ceea ce a fost şi care pot confirma multe lucruri!
Bergman face trimitere la nişte documente în posesia cărora, chipurile, s-ar afla…
Dacă există documente semnate de Smirnov, apoi să le prezinte, să le publice. Dacă mult armament a ajuns pe mâna unor “oameni mari”… să numească cine sunt. Să-şi asume curajul, să fie ofiţer, nu afacerist. Am numit în cartea mea persoanele responsabile pentru inacţiunea criminală la apariţia “molimei separatismului”" în Moldova, ceea ce a şi adus în consecinţă la divizarea republicii. Poporul trebuie să-şi cunoască “EROII” după nume, iar noi împreună cu dumneavoastră, ca ofiţeri care ţin la onoare şi demnitate, trebuie să acordăm poporului în aceasta privinţă întregul ajutor posibil.
Mihail Bergman zice că la plecarea lui Smirnov în Republica Moldova a fost doliu…
Într-o oarecare măsură sunt de acord cu aceasta. Unor segmente, reprezentând autorităţile din Rusia, de la Tiraspol şi de la Chişinău le convenea o asemenea gaură neagră cum este Transnistria, prin care se fac afaceri mari… Fiul lui Voronin, de exemplu, s-a afundat până peste cap în aceste chestiuni, şi nu numai el. Dar dacă Bergman cunoaşte unde au dispărut miliardele de dolari prin filieră transnistreană, s-o spună. El atacă doar în Smirnov şi Antiufeev. Cu ceilalţi însă cum rămâne? Sau îi este frică? Totul ce afirmă Bergman, e spus la general, pe când trebuie să vorbim despre persoane şi situaţii concrete. Scopul lui Bergman este autoreclama. E curajos la aruncat vorbe generale? Dacă este ofiţer, om de onoare şi curajos, căci am considerat întotdeauna că nu e dintre cei laşi, atunci să spună adevărul, să-şi confirme afirmaţiile prin documente, pe care neîndoielnic le are, şi oamenii îl vor crede.
La 2 martie, oficialii de la Chişinău au marcat aniversarea a 20-a de la declanşarea războiului de pe Nistru…
Un mare număr de persoane implicate în acele evenimente, care au fost pe poziţiile de luptă, care au fost mutilaţi pe toată viaţa, au rămas în umbră. Ministerul Apărării, care a efectuat înrolarea prin intermediul comisariatelor militare, a prezentat o listă cu 86 de candidaţi pentru înalte distincţii cu ocazia aniversării a 20-ea a începutului ostilităţilor armate de pe Nistru. Cinovnicii de la preşedinţie au lăsat însă doar 30 de nume. În schimb Ministerul de Interne a prezentat pentru decorare o listă mult mai mare a pretendenţilor, cu toate că participarea în acţiunile armate a unor din figuranţi este foarte îndoielnică.
De văduve şi de părinţii soldaţilor căzuţi în acest război nici nu şi-au amintit. Pe timpuri oficial figurau 65000 de participanţi la războiul de pe Nistru, apoi 38000, acum sunt 28000. Am înaintat problema revizuirii şi acestei cifre. Actualmente avem înregistrate 36 de organizaţii de combatanţi, deferite asociaţii ai ofiţerilor de rezervă şi retrajere, fapt care le prejudiciază foarte mult activitatea. În Moldova e nevoie să avem un singur centru de coordonare pentru participanţii la acţiunile de luptă de pe Nistru, sub patronajul comandantului-suprem (al preşedintelui), care ar uni toate aceste “mini-birouri” şi SRL-uri într-o singură organizaţie naţională solidă, având drepturile şi responsabilităţile respective faţă de societate.
Sunt gata să vin personal către comandantului suprem cu propuneri vizând crearea unei asemenea formaţiuni obşteşti, a unui organ pe bază benevolă pe lângă preşedintele republicii, care ar soluţiona deiferite problemele a ofiţerilor de rezervă şi retrajere, participanţilor la războiul de pe Nistru, combatanţilor la nivel de preşedinţie, parlament şi guvern. Sunt gata să ajut comandantului suprem şi să pun umărul la soluţionarea problemei în cauză, de importanţă majoră pentru societate şi stat.
În ultima vreme premierul Filat şi noul lider de la Tiraspol, Evgheni Şeviuck, au avut mai mult întâlniri. Cum comentaţi?
Întâlniri au loc tot mai des, nu pare însă că procesul e în desfăşurare. Sper ca la cea întâlnire între cei doi demnitari a fost abordată şi problema de reintegrare a ţării.
Dacă nu aş fi crezut în reintegrarea Republicii Moldova, aş fi plecat în 1992, în a doua zi din postul de ministru. Eram şi sunt convins că oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului vor să trăiască împreună într-un stat comun. Cred că trebuie să fim de acord cu toţii cu ideea că Republica Moldova este un al doilea stat românesc, iar limba în care vorbim în organele oficiale ale puterii şi în societate este româna. Cel mai important este integritatea ţării. Este necesar şi posibil să facem totul pentru atingerea acestui deziderat. Preşedintele, Parlamentul şi Guvernul trebuie să coopereze cât mai mult posibil cu mai marii lumii – SUA, UE, ONU, Rusia, Ucraina şi în strânsă cooperare cu România, care trebuie să ne împărtăşească din experienţa ei de integrare în Uniunea Europeană. Trebuie să fim conştienţi că pentru noi, cetăţenii Republicii Moldova, divizarea ţării este o rana sangerândă. Iar atâta timp cât această problemă nu-şi va găsi soluţionare, nu avem nicio şansă de aderare la UE.
