De Larisa Muntean/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Europa își caută, în mod clar, un nou echilibru. Nu o mai face, însă, ca în secolele trecute, când asemenea căutări însemnau, până la urma, războaie.
Chiar dacă momentul european actual este unul labil, de așteptare, de reașezare, de pregătire a unei noi arhitecturi de securitate, febrilitatea politico-diplomatica a zilei nu țintește spre un nou război, ci spre o pace mai stabilă.
De fapt, noul echilibru e cerut de noua stare de fapt. Războiul rece și stabilitatea asigurată prin existența a două blocuri politico-militare în confruntare sunt de domeniul trecutului. Un trecut în care rolul Turciei a fost unul mai degrabă ingrat.
Moștenitoarea Imperiului Otoman , decăzută din statutul de mare putere europeană, de fapt euro-afro-asiatică, devenise un stat de la periferia Europei, vulnerabil la presiunea unei Uniuni Sovietice în plină expansiune postbelică.
Turcia a fost nevoită să intre, după al doilea război mondial, în NATO, unde a devenit un aliat fidel al Occidentului și fără o prea mare marjă de acțiune.
Și iată că, la relativ scurt timp după încheierea războiului rece, Turcia se afirma într-o nouă postură. Din periferia Vestului, devine “centrul propriei sale lumi”, cum se exprimă autorii unui studiu alcătuit sub egida lui European Council for Foreign Affairs. “Lumea Turciei “ fiind Orientul Mijlociu, zona Caucazului și cea a Balcanilor, și chiar regiuni mai îndepărtate cum sunt Golful și nordul Africii.
Mulți ani după 1989, principalul obiectiv de politică externă al Ankarei a fost integrarea în Uniunea Europeană. Dar în fața reticentei prelungite a principalelor state europene, Ankara a început să-și îndrepte privirile și spre alte azimuturi din vecinătate – Orientul Mijlociu, Rusia, Asia Centrala… A făcut-o, însă, fără a abandona prioritatea integrării europene, ci , dimpotrivă, potentându-și atractivitatea geopolitică și forța de negociere în relațiile cu Occidentul prin noul rol asumat în zona dintre trei continente în care este situată țara. Fidelitatea față de NATO și propensiunea spre Europa Unită rămân coordonate majore al Ankarei, dar nu mai sunt catene exclusive.
