Eugeniu Știrbu recomandă să fie examinată practica internațională a statelor cu sistem uninominal de vot

Interiorul unei secții de votare din or. Comrat. Foto: Victoria Colesnic

Fostul președinte al Comisiei Electorale Centrale, Eugeniu Știrbu, recomandă să fie examinată practica internațională a statelor care utilizează sistemul electoral uninominal și care nu organizează alegeri peste hotare.

Știrbu a menționat miercuri, în timpul unei noi runde de dezbateri pe marginea proiectului de modificare a sistemului electoral că democrații avansate precum Marea Britanie și Franța nu organizează alegeri pentru cetățenii lor aflați peste hotare.

„Practica internațională arată că în statele unde există sistemul de vot uninominal nu organizează alegeri peste hotare. Nu este nici într-o țară – nici în Franța, nici în Marea Britanie”, a declarat Știrbu.

În acest context, președintele Parlamentului Andrian Candu a propus să fie examinată experiența României, unde există o cotă pentru diaspora în Parlament.

Deputatul Segiu Sârbu, unul din autorii proiectului a explicat că, potrivit inițiativei, la formarea circumscripțiile de peste hotare se va ţine cont de datele fiecărei misiuni diplomatice din fiecare stat, de înregistrarea prealabilă a alegătorilor precum și de prezența a vot la scrutinul electoral precedent.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.