Eugen Tomac, fostul şef al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, a fost numit, vineri, 18 mai, consilier de stat în cadrul Administraţiei prezidenţiale.
Menţionăm că Eugen Tomac, secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutideni, şi-a anunţat în 11 mai demisia din funcţie, pe care o consideră normală în condiţiile în care PDL a intrat în opoziţie.
Tomac a ocupat din ianuarie 2009 funcţia de secretar de stat, şef al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, aflat în subordinea MAE, iar apoi de la începutul anului 2010, instituţia a fost trecută în coordonarea directă a primului-ministru.
În vârstă de 31 de ani, Tomac este membru PDL şi a candidat la alegerile parlamentare din 2008 pe lista democrat-liberalilor într-un colegiu pentru diaspora. Român originar din sudul Ucrainei, el a mai fost înainte de 2008 consilier personal al preşedintelui Traian Băsescu pentru relaţia cu românii de pretutindeni.
În perioada 2000-2004, Eugen Tomac a fost preşedinte al Ligii Tinerilor Români de Pretutindeni.