El Alamein: Nisip alb, ape turcoaz și experiențe memorabile

Când spui „odihnă în Egipt”, te gândești imediat la Sharm El Sheikh sau Hurghada? Dar ce-ai zice de o destinație mai puțin cunoscută, pe malul Mării Mediterane? El Alamein te va cuceri imediat: hoteluri confortabile, plaje cu nisip fin, pe care călătorii experimentați le compară cu cele din Cuba și Maldive, dar și mâncarea care te încântă prin gust și savoare.

Odată populară în rândul egiptenilor înstăriți, stațiunea El Alamein a devenit acum accesibilă și turiștilor europeni, grație zborurilor directe operate de JoinUp Moldova. Aici poți alege sejururi all-inclusive, perfecte pentru relaxare completă pe plajă, dar și pentru cei care vor să îmbine odihna cu explorarea culturii. Piramidele din Giza, Sfinxul sau Alexandria sunt doar câteva dintre atracțiile care fac o vacanță aici cu adevărat de neuitat.

Hai să-ți povestesc ce am aflat în Egipt, unde am plecat cu un grup de jurnaliști, datorită operatorului de turism Join UP! , care își propune să popularizeze această destinație în rândul cetățenilor din Moldova.

El Alamein – locul unde Mediterana te cucerește

Dacă visezi la o vacanță liniștită, cu mare turcoaz, nisip fin și apusuri care îți taie răsuflarea, atunci El Alamein e exact ce cauți. Aici totul pare gândit ca să uiți de agitația de acasă. Marea e limpede, plaja e albă și moale, iar resorturile au tot ce trebuie pentru o vacanță fără griji. Cei care au fost în Sharm El Sheikh întreabă uneori dacă există rechini în mare, însă la El Alamein, localnicii râd la această întrebare și te asigură că apele sunt complet sigure. 

Am fost cazați la Rixos Premium Alamein, unul dintre cele mai apreciate locuri din zonă. Șase turnuri, fiecare cu 24 de etaje fac din acest hotel un loc unde nu-ți lipsește nimic. Sunt piscine, plajă privată, activități pentru copii și adulți, centre spa și tot felul de programe de divertisment. Cei de la hotel  ne-au spus că aici luxul se îmbină cu ospitalitatea turcească, iar fiecare sejur e adaptat fie pentru familii, fie pentru cupluri care caută relaxare totală.

Pe lângă statul la soare, am descoperit că poți să te bucuri de gastronomie internațională, de divertisment live în fiecare seară sau de evenimente exclusive la The Infinite – Marina by Rixos. Pentru cei pasionați de mișcare, sunt programe de yoga, Pilates, sporturi nautice, tenis sau paddle. Iar copiii se pot distra în voie la Rixy Kids Club, unde fac activități educative și creative sub supravegherea atentă a personalului.

Ce m-a impresionat însă cel mai mult a fost atmosfera relaxantă: poți să stai pur și simplu pe plajă cu un cocktail, să admiri marea și să simți cum timpul parcă se oprește. 

Istorie și liniște pe țărmul Mediteranei

Dacă te-ai bucurat deja de relaxarea pe plajele cu nisip fin ale Mării Mediterane, atunci merită să faci un popas în oraș. Astăzi El Alamein este un oraș mic și liniștit, cu o populație de peste 12.000 de locuitori, cu mici piețe  și magazine locale, dar numele acestuia este înscris în manualele de istorie, pentru că a fost locul unor bătălii decisive din cel de-al Doilea Război Mondial.

Muzeul Războiului – o lecție vie de istorie

Poate de aceea principalul punct de atracție al orașului este Muzeul dedicat celui de-al Doilea Război Mondial, care găzduiește o colecție impresionantă de artefacte. Aici poți vedea tancuri, tunuri și vehicule militare folosite în luptele din 1942, când bătăliile de la El Alamein au schimbat soarta campaniei din Africa de Nord. Interiorul muzeului este împărțit în mai multe săli, fiecare dedicată unei forțe participante în război: Germania, Italia, Egipt și Marea Britanie, unde sunt prezentate hărți, uniforme, arme și scenarii vizuale ale bătăliilor.

De asemenea, în apropiere se află trei mari cimitire militare recunoscute internațional: Commonwealth War Cemetery, unde odihnesc soldați din Marea Britanie, Australia, Canada, Noua Zeelandă și Africa de Sud; German War Cemetery, pentru soldații germani și Cimitirul Italian.

După ce ai explorat partea istorică, merită să te plimbi prin oraș. Magazinele locale sunt pline de dulciuri tradiționale, cosmetice naturale și obiecte artizanale,  suveniruri perfecte care îți vor aminti de această călătorie. Atmosfera e calmă, iar oamenii sunt prietenoși.

Următoarele pe listă sunt călătoriile spre piramidele Giza și Alexandria.

Piramidele, pământul faraonilor 

Singurele dintre cele șapte minuni ale lumii antice care mai există astăzi sunt piramidele de la Giza. Ajuns aici, la intrare, vei găsi un mic muzeu cu exponate despre piramide și civilizația care le-a construit. De acolo, autobuzele turistice te vor duce spre principalele atracții. Cursele sunt dese și regulate, așa că nu vei aștepta mult, însă să ai grijă doar să nu rămâi în urmă de grupul tău și să nu uiți lucrurile în autobuz.

În fața celor trei mari piramide – Marea Piramidă a lui Keops, Piramida lui Kefren și cea a lui Mikerinos – ghidul nu va ezita să-ți dezvăluie detalii fascinante. Marea Piramidă a lui Keops este construită din aproximativ 2,3 milioane de blocuri de piatră, fiecare cântărind între 2 și 15 tone, și este singura dintre cele Șapte Minuni ale Lumii Antice care a supraviețuit aproape intactă mileniilor. Piramida lui Kefren, fiul lui Keops, este a doua ca mărime și, fiind ridicată pe un platou mai înalt, pare mai impunătoare decât Marea Piramidă. Cea mai mică dintre cele trei, piramida lui Mikerinos, fiul lui Kefren, este construită din granit și calcar roșu, materiale mai prețioase decât cele folosite la celelalte piramide. 

Poți explora zona călare pe cămile, vederile panoramice sunt perfecte pentru fotografii. Și desigur că nu vei rata Marele Sfinx, unul dintre cele mai mari monumente monolitice din lume. Aceasta pentru că este sculptat dintr-un singur bloc uriaș de calcar și are aproape 73 de metri lungime.

Și țineți minte: hidratează-te și poartă protecție solară, deoarece soarele poate fi foarte puternic.

Mănăstire coptă în inima deșertului 

Nu departe de El-Alamein, la aproximativ 110 km de Cairo, pe drumul care leagă capitala de Alexandria, se află mănăstirea Sfântului Moise cel Puternic. Aceasta aparține Bisericii Copte Ortodoxe din Egipt, una dintre cele mai vechi ramuri ale creștinismului din lume.  

Într-o lume arabă, mănăstirea impresionează prin arhitectura specifică stilului vechilor biserici copte: domuri, zidărie din cărămidă roșie cu mortar alb. Complexul cuprinde cinci biserici, fiecare cu specific arhitectural, domuri, altare multiple și o iconografie care te atrage să stai câteva momente în liniște, doar privind și contemplând frumusețea. Chiar dacă nu ești credincios sau aparții unei alte religii, nu poți să nu fii impresionat de armonia locului. 

Ghizii locali ne-au povestit ceva care mi s-a părut fascinant: în rândul credincioșilor copți, este obișnuit să-și tatueze o mică cruce, de obicei pe încheietura mâinii stângi, pe piept sau pe umeri, ca un simbol de credință, asemănător cu purtarea crucii la gât. Un alt lucru deosebit: dacă vei vrea să vizitezi bisericile în interior, vei fi rugat să te descalți, respectând tradiția locului. Mănăstirea primește vizitatori, așa că, dacă vrei să-l vizitezi, vei găsi aici nu doar o bijuterie arhitecturală, ci și un loc de pace sufletească. 

Alexandria 

Dacă ar putea concura ceva cu măreția piramidelor, acela ar fi orașul Alexandria. Aici s-au aflat odinioară două minuni ale lumii antice care au fascinat generații întregi: Biblioteca din Alexandria, unde se zice că a fost adunată înțelepciunea timpului, și Farul din Alexandria, una dintre cele 7 minuni ale lumii, un edificiu impresionant care a uimit lumea prin ingeniozitate. Chiar dacă ambele au dispărut de mult, urmele lor și povestea lor încă mai trăiesc aici. 

Fortul Qaitbay, pe locul Farului antic  

Farul din Alexandria, construit în secolul al III-lea î.Hr. din blocuri uriașe de piatră albă, se ridica la o înălțime impresionantă, între 100 și 137 de metri, cam cât un bloc modern de 30-40 de etaje. De-a lungul secolelor, mai multe cutremure au afectat structura sa, iar Farul s-a prăbușit treptat. Se crede că ruinele au rămas vizibile până în secolul XV, când sultanul Qaitbay a ordonat construirea unei fortărețe pe ruinele farului, folosind chiar o parte din pietrele acestuia pentru apărarea portului împotriva invaziilor otomane și europene.  

Dacă vei vizita cetatea, vei descoperi turnuri de observație, ziduri groase și bastioane pentru tunuri, menite să apere portul și să respingă navele inamice. 

Aici veți vedea un mecanism de turnare a uleiului fierbinte, folosit pentru a descuraja atacurile inamicilor.  

Deși Fortul Qaitbay nu este înscris pe lista patrimoniului mondial UNESCO, el face parte din zona istorică a Alexandriei, recunoscută de UNESCO ca având o importanță culturală și arheologică majoră. Dar când vei sta pe acoperișul turnului și veți admira priveliștile spectaculoase ale Mării Mediterane, să știi că trăiești un moment unic, pentru că sub cetate se află ruinele subacvatice ale Farului antic.

Biblioteca din Alexandria,  sub forma unui disc uriaș

Biblioteca antică din Alexandria, fondată în secolul al III-lea î.Hr., a fost odată centrul cunoașterii lumii antice.Se crede că mai multe incendii și conflicte au dus la pierderea colecțiilor. Totuși, spiritul acesteia a fost readus la viață în 2002 prin inaugurarea Bibliotheca Alexandrina.

Clădirea modernă a bibliotecii are forma unui disc uriaș, înclinat spre mare, iar fațada este decorată cu litere și simboluri din peste 120 de limbi. Biblioteca are o capacitate de peste opt milioane de volume, iar sala principală de lectură este cea mai mare din lume și se întinde pe 11 niveluri în trepte. În cadrul complexului, funcționează și un planetariu care atrage vizitatorii cu cupola sa de 18 metri și proiecțiile 3D despre cosmos și astronomie.

Grădinile Montaza – perla Alexandriei 

În partea de est a Alexandriei, pe malul Mării Mediterane, se întind Grădinile Montaza, construite la începutul secolului XX de regele Fuad I și extinse de fiul său, regele Farouk I. Aceste grădini elegante făceau parte din palatul Montaza, reședința de vară a familiei regale.

Astăzi, în incinta grădinilor se află și hoteluri de lux, precum Rixos Montaza Alexandria, care păstrează farmecul și amprenta istorică a reședinței regale. Grădinile însă sunt deschise publicului și reprezintă una dintre cele mai vizitate atracții din Alexandria, întinzându-se pe o suprafață de peste 150 de hectare. Dacă vrei fotografii memorabile cu fundalul palatului și al Mediteranei, aici este locul perfect.

Un punct de atracție special îl reprezintă serele regale, unde regele Fuad I a adus plante rare și tropicale din Asia și Africa. Chiar și astăzi, serele păstrează specii de copaci, flori și plante rare, simbol al prestigiului regal.

Tot în Grădinile Montaza se află și trenul regal, cunoscut și sub numele de „trenul regelui Farouk” sau „trenul Montaza”. Acesta a aparținut regelui Farouk I, ultimul monarh al Egiptului înainte de instaurarea republicii.A fost fabricat de compania italiană Fiat în anii1950 şi a fost denumit „Express Diesel”. Compoziţia include două (sau trei, în unele surse) vagoane, capabile să transporte în jur de 40 de pasageri; designul include un salon regal, dormitor, bucătărie, cabină de şofer şi loc pentru gardă. 

Ce trebuie să știi înainte de călătorie:

  • Cel mai bun sezon pentru o vacanță la El Alamein este din aprilie până în octombrie, când vremea este caldă și plăcută.
  • Pentru a intra în Egipt este necesară viză, care poate fi obținută la sosirea pe aeroport contra sumei de aproximativ 25 USD.
  • La vizita piramidelor, fii atent și folosește-ți abilitățile de negociere pentru achiziționarea suvenirurilor.
  • Pentru cumpărături, este recomandat să schimbi bani în lire egiptene, deoarece nu toate magazinele acceptă dolari.
  • Programul turistic este strict coordonat cu autoritățile locale. Cel mai sigur este să stabilești în avans toate deplasările printr-un ghid sau operator turistic.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.