Autor: Constantin Tănase // Timpul
„Interviuri de curte”
Ciclic, mensual, preşedintele Voronin acordă „interviuri” televiziunii comerciale NIT. Ca un veritabil patriot şi statalist, el preferă să dialogheze în limba rusă – în august a dialogat cu Liuda, acum vineri – cu Costea (aşa i se adresa Voronin lui Starîş). La rândul său, Costea i se adresa lui Voronin la fel de simplu şi familiar, cu „Vladimir Nicolaevici”. El, „Costea”, era foarte degajat, un pic turbulent chiar, râdea mult şi zgomotos, din care cauză ceea ce am văzut vineri nu semăna a interviu ci, mai degrabă, a discuţie între doi „paţani”, la o bere.
Am scris nu o dată despre „interviurile de curte” realizate de jurnaliştii palatului cu şeful statului, „interviuri” ce compromit şi genul, şi breasla ziaristică. „Stilistica” acestor „interviuri” e jalnică, penibilă. Telespectatorii din R. Moldova care urmăresc, de exemplu, dialogurile lui Emil Hurezeanu sau Robert Turcescu cu politicienii ştiu ce înseamnă un interviu adevărat, realizat de un jurnalist adevărat, care-şi respectă meseria şi telespectatorii. Genul interviului solicită de la jurnalist cultură solidă, cunoştinţe în domeniul vizat, curaj, bun-simţ, arta de „a-l descoase” pe intervievat şi „a scoate” din el lucruri pe care acesta le ascunde. Nimic din toate acestea la jurnaliştii de curte de la noi, gen „Liuda şi Costea”, care merg la interviuri cu Voronin având întrebările pregătite de consilierii prezidenţiali. Scopul lor este de a nu-l deranja pe şef, de a nu-i pune întrebări incomode, motiv din care sunt dulci, îl mănâncă din ochi de drag, nu-l întrerup când minte şi bate câmpii şi îi sorb orice inepţie rostită. Profesorii de la facultăţile de jurnalism ar trebui să înregistreze aceste „interviuri” pentru a le utiliza în calitate de material didactic la tema „Cum nu se face un interviu”.
Furtunosul Vladimir
La ultima sa conferinţă de presă, înainte de concediu, Voronin declara război administraţiilor necomuniste alese în cadrul scrutinului din vara acestui an, ameninţându-le cu represalii economice. Revenit din concediu, Voronin a redeschis frontul de luptă împotriva opoziţiei şi a administraţilor locale necomuniste. Prin „interviul” de vineri, şeful statului a fluierat startul campaniei electorale pentru parlamentarele din 2009. Ele vor decurge sub drapelul demolării opoziţiei şi recuperării de către comunişti a poziţiilor pierdute în localele din acest an. Campania respectivă va fi mai dură şi mai agresivă ca de obicei; Voronin nu va cruţa pe nimeni, în uz vor fi puse vechile şi verificatele metode de luptă cu oponenţii – minciuna, insinuările şi calomniile. Asemeni furtunosului Baiazid din „Scrisoarea III” a lui Eminescu, care nu admitea ca „întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot”, furtunosul Vladimir nu se va împiedica de „ciotul” opoziţiei.
Feuda lui Voronin
Voronin nu are nici frică, nici obraz; el se poartă cu cetăţenii ţării sale ca un feudal medieval care putea face orice cu supuşii din feuda sa. Omul acesta poate face orice şi nimeni nu-l poate opri – are imunitate prezidenţială. El poate înjura şi insulta de la ecran pe oricine, fără a fi pedepsit. Vineri, de exemplu, l-a acuzat pe S. Urecheanu că ar fi cumpărat, cu câte 15 mii de euro „bucata”, preşedinţii raioanelor Soroca şi Cimişlia. Acuzaţia este foarte gravă. Dacă într-o ţară europeană – în România, de exemplu, ca să nu mergem mai departe – şeful statului ar fi ieşit la televiziune şi l-ar fi acuzat pe liderul principalului partid de opoziţie că acesta a cumpărat cu 15 mii euro un prefect de judeţ, s-ar fi dezlănţuit un nemaipomenit scandal politic. Presa ar fi vuit, iar justiţia şi-ar fi făcut datoria. Dar prin aceasta şi se deosebeşte ţara noastră cea iubită de alte ţări. Cu excepţia câtorva ziare independente care vor consemna, revoltate, evenimentul, nimeni n-o să-l poată apăra pe Urecheanu. El nu are, de fapt, nicio variantă de apărare. Să-l atace pe Voronin în justiţie nu are rost, fiindcă l-au mai atacat şi alţii – precum am spus, are „imunitate prezidenţială”. În R. Moldova nu există vreo lege care să-l apere pe cetăţean de zoile pe care i le toarnă în cap atotputernicul feudal Voronin.
Trăim în R. Moldova!
Acuzaţia lui Voronin este gravă şi prin aceea că îl obişnuieşte pe cetăţean cu faptul că poţi calomnia în public pe cineva fără să fii tras la răspundere. Are Voronin dovezi că Urecheanu a cumpărat preşedinţi de raioane cu câte 15 mii euro? Care sunt aceste dovezi? Cum au fost dobândite? Are el dreptul să aducă asemenea acuzaţii fără a exista decizia judecăţii? Dacă, totuşi, e adevărat ce spune Voronin, de ce Urecheanu nu este imediat arestat? Cum trebuie să reacţioneze Procuratura în cazul dat? Ce fel de stat de drept este acela în care şeful statului aduce public asemenea acuzaţii unui cetăţean, iar Procuratura nu se autosesizează? Dacă este adevărat, Urecheanu trebuie să răspundă, dacă nu-i adevărat – trebuie să răspundă Voronin. Pun mâna în foc că nu se va întâmpla nici una, nici alta. Pentru că… suntem în R. Moldova!
Omida lipicioasă
Ne-am convins de zeci de ori că Voronin manifestă un dispreţ patologic faţă de opoziţie. Pentru el, cei din opoziţie nu sunt o parte a societăţii, ci nişte jivine păroase periculoase, duşmani de clasă şi ai statului, care trebuie nimiciţi. Când ascultam cu cât dispreţ vorbea el despre consilierii municipali din Chişinău, despre „băieţelul” Chirtoacă şi despre M. Ghimpu care este „un nimeni”, aveam senzaţia că de frunte mi s-a lipit o omidă lipicioasă, cleioasă şi greţoasă. Pentru Voronin democraţii sunt nişte oameni de sortul doi, subdezvoltaţi mintal, indivizi care nu pot conduce şi nu trebuie admişi în administraţiile locale. Nu a spus-o cu text deschis, dar a reieşit că sunt nişte subdezvoltaţi mintal, ca şi alegătorii care i-au ales, iar singurii oameni normali sunt comuniştii.
Orgoliile şi rânza
Din păcate, democraţii i-au oferit suficiente argumente lui Voronin ca să fie consideraţi „oameni de sortul doi”. Dacă e să ne referim la situaţia din Consiliul municipal, M. Ghimpu şi D. Chirtoacă au procedat exact cum nu ar fi trebuit să procedeze, ridicându-le mingea la coş comuniştilor. Comportamentul lui Ghimpu a fost iresponsabil. Spun acest lucru nu numai eu – au spus-o şi alţi ziarişti, au spus-o şi oamenii simpli, din stradă. Orgoliul, beţia succesului neaşteptat i-au mărit rânza şi i-au întunecat minţile. El nu aude pe nimeni şi nu vede nimic. De această slăbiciune s-au folosit „amicii”, care i-au stimulat orgoliile. Trebuie să fii un mare naiv – să nu zic altfel – ca să crezi că Roşca te va vota la funcţia de preşedinte al CMC! La şedinţa de joia trecută anume voturile consilierilor lui Roşca nu i-au ajuns lui Ghimpu ca să-şi vadă visul împlinit. Dacă Ghimpu ar fi fost votat, mai avea Voronin temei să atace atât de dur noua echipă de la primăria capitalei? Ce concluzie tragem din asta?
Paradoxul opoziţiei
Voronin îl prezintă pe M. Ghimpu ca pe un reprezentant tipic al politicianului din opoziţie. Comuniştii au tot interesul ca să prezinte astfel lucrurile. Şi aici ajungem la un paradox. Cum se explică faptul că, deşi cele mai multe inteligenţe se află în tabăra opoziţiei, în prim-planul ei apar oameni de dimensiunea profesională şi politică a lui Ghimpu? Oameni lipsiţi de experienţă şi de pregătire profesională în domeniu… Ajunşi aici, îi dau deplină dreptate lui Voronin, care a declarat că partidele din opoziţie nu sunt partide propriu-zise, ci SRL-uri. (Şi Partidul Comuniştilor este un SRL, numai că e mai bine organizat.) În aceste SRL-uri nu există competiţia inteligenţelor, nu se formează o rezervă de cadre, iar pe listele electorale apar nu cei mai deştepţi şi patrioţi, ci acei care-şi pot plăti locul. Adevăraţii profesionişti nu vor să vină în aceste SRL-uri, aici vin cei care nu se pot manifesta într-un domeniu concret de activitate. Aşa se face că, atunci când câştigă alegerile, opoziţia nu are oameni pregătiţi pentru guvernare, birocraţi în sensul pozitiv al acestui cuvânt. Ne-am convins de atâtea ori că poeţii şi cântăreţii nu pot administra şi guverna: ne-au convins de acest adevăr Ion Dolănescu şi Irina Loghin în România, ne va convinge şi Doiniţa Sulac din CM de la Chişinău.
Ceea ce trebuie să se facă astăzi pentru depăşirea acestei situaţii este modernizarea partidelor, reformarea clasei politice. În zadar s-au supărat unii când proaspătul “divorţat” de PD, Vlad Filat, a pus această problemă. Lucrurile stau anume astfel. În seara când Voronin discuta cu Costea, televiziunile au transmis o ştire care, cred, nu a surprins pe nimeni: Ecaterina, nepoţica lui Voronin, este cea mai bogată moştenitoare din spaţiul CSI. E moştenitoarea unei sume de un miliard!.. Dacă nu ştiţi cine e Voronin, vă spun eu: preşedinte al SRL-ului „Partidul Comuniştilor” şi, prin cumul, preşedinte al SRL-ului „R. Moldova”, cea mai săracă ţară din Europa.
