Autor: Constantin Tănase // Timpul
Paradoxuri şi surprize. La ora când scriu aceste rânduri nimeni nu cunoaşte încă rezultatele scrutinului. Nu zic, poate şi există cineva care le cunoştea cu mult înainte de începerea campaniei electorale, eu însă chiar că nu ştiu cum se vor încheia alegerile în Chişinău. Este, poate, pentru prima dată când m-am temut să fac public pronosticuri – prea multe paradoxuri s-au înregistrat în această campanie electorală, iar când sunt paradoxuri, apar şi surprizele…
Pariul. Săptămâna trecută, noi, cei de la TIMPUL, am făcut, fiecare, câte un pronostic: cine va trece în turul doi? Astfel, am încheiat un fel de pariu, fiecare scriind pe o fişă ordinea în care oponenţii vor ieşi în turul doi şi procentele pe care le vor acumula. Pariul s-a făcut pe o sumă mică – fiecare a pus câte o sută de lei, suma totală revenindu-i celui care va ghici rezultatul (sau va fi cel mai aproape de adevăr).
Detectorul de minciuni. Astăzi, în şedinţa redacţiei, deschidem plicul, vedem care-s rezultatele, le confruntăm cu cele de la CEC, aflăm cine-i câştigătorul pariului şi decidem, în mod democratic, dacă publicăm sau nu rezultatele pariului. Eu, personal, sunt înclinat să votez pentru publicarea lor, deoarece sunt convins că nu vor fi mai puţin relevante decât unele sondaje de opinie care s-au efectuat în timpul campaniei. Mai am de gând să pun în şedinţă, spre dezbatere, următoarea propunere: cei doi care au trecut în turul doi, să accepte să facă două lucruri. Primul. Să ne viziteze redacţia şi să acorde câte un scurt interviu câştigătorului pariului despre atitudinea lor faţă de presă. Al doilea. Să ne adresăm CEC-ului cu rugămintea ca respectivii să fie supuşi testului de sinceritate la detectorul de minciuni. Procedura e simplă: se aşază în faţa detectorului de minciuni şi citesc principalele promisiuni din programele lor electorale. Avem doar un asemenea aparat şi de ce să nu-l utilizăm în aceste clipe grele pentru ţară?
Primarul Giovani. Gluma-i glumă, dar nu e chiar glumă. Nu mai ţin minte vreo campanie electorală când în ultima zi, în duminica scrutinului, atât de multă lume încă nu ştia cu cine să voteze. Duminică, pe la ora 7, mă sună un cunoscut şi mă întreabă cu cine votez, că el încă nu s-a hotărât. Îi răspund: Cu Giovani. Cu Giovan-Iordan? se miră el. Nu cu Iordan, îi răspund, ci cu motanul meu, Giovani. De ce crezi, îl întreb pe cunoscutul meu, că n-ar fi bun de primar? În loc de răspuns, acesta a închis, supărat, telefonul.
Dacă admitem că gâştele au salvat Roma, de ce să nu admitem că Chişinăul poate fi salvat de un motan care e tânăr, respectat de toate pisicile din mahala şi se hrăneşte mai mult singur? Iată-l şi acum, stă în prag şi jumuleşte o vrăbiuţă. Vrem, din nou, un primar pe care să-l hrănim noi?
Ce zici, Giovani, vrei să fii primar?
