Autor: Constantin Tanase, Timpul
Părinţii comunismului teoretic, în 1848, constatau optimişti: „O nălucă umblă prin Europa – năluca comunismului”. Şi iată că această fantomă, tot umblând prin Europa, s-a oprit în Moldova.
Am văzut aceste fantome marţi, în scuarul Operei, la mitingul comuniştilor – Voronin, Lupu, Tarlev, miniştri şi deputaţi care stăteau ţanţoşi şi sătuli în faţa a câtorva sute de funcţionari aduşi în mod organizat de prin ministere şi alte instituţii de stat. Adunaţi în jurul lui Voronin, ei semănau cu nişte fantome venite dintr-o lume demult apusă.
Mulţi dintre participanţi sunt colaboraţionişti cu experienţă. Aceştia sunt „sarea” regimului. Patria lor e preşedintele. Nu contează care. Pe unii din ei i-am văzut cândva prin preajma lui M. Snegur. Apoi prin preajma lui Lucinschi. Astăzi ei îi bat din palme lui Voronin. Mâine, dacă la Chişinău ar deveni preşedinte un Hitler sau un Stalin, ei se vor afla în preajma acestora. Patria colaboraţioniştilor e Puterea. Nu contează care. Printre participanţii la miting l-am văzut şi pe preşedintele Academiei, Gh. Duca. Lângă el, în civil, stătea ministrul Papuc. Le stătea bine alături – în general, e plăcut să vezi când se adună împreună oameni învăţaţi, cu diplome…
… Fauna aceasta care se învârte în jurul lui Voronin merită a fi studiată cu atenţie, pentru că pe ea se sprijină actuala Putere, ea este patul germinativ al regimului. Rămâi uluit când vezi cum apar în funcţii ministeriale anonimi dubioşi, fără biografii şi merite. Analizaţi componenţa guvernului Tarlev – Ţvircun, Cozma, Papuc, Pleşca… Aceştia sunt „tehnocraţii”, „depolitizaţii”?! Recent a mai apărut un „tehnocrat depolitizat”, era şi el la miting – ministrul Igor Dodon. Apropo, despre acest Dodon. Încă nu se uscase bine cerneala de pe decretul de numire a sa în funcţie, că a şi turnat o gogoaşă propagandistică de o rară frumuseţe: chipurile, până în anul 2009, salariul mediu va creşte la 300 dolari şi vor fi create 300 mii noi locuri de muncă. (Vezi mai amănunţit despre acest subiect în pag. 5.)
Totdeauna m-a mirat şi m-a înspăimântat uşurinţa cu care societatea înghite gogoşile prăjite în tigaia propagandistică a regimului comunist. Cetăţeanul simplu, care ţine pe grumazul său un uriaş aparat birocratic, incompetent şi lacom, înghite, resemnat ca o vită de la plug, minciunile guvernului. E ceva delirant, de coşmar: un amărât de pensionar, cu o pensie de patru-cinci sute de lei, care nu-i ajunge nici măcar pentru medicamente, vine la miting şi le bate din palme celor care l-au adus la această condiţie inumană.
… Mă uitam la „eurocomuniştii” din faţa microfoanelor – rumeni, râgâind a „revoluţie socialistă”, toţi îmbrăcaţi în paltoane de mii de euro – şi mă întrebam, dar ce crede oare Occidentul despre ţara aceasta, care, cică, vrea să se integreze în Europa? Să fie oare bătrâna Europă atât de oarbă şi cu mintea atât de slăbită încât nu vede şi nu înţelege cine conduce azi R. Moldova?
