de Petru Clej
Sper ca cititorii să nu se impacienteze de acest nou editorial dedicat situației din Republica Moldova, dar de această dată implicațiile pentru România sunt mai importante ca de obicei, de aceea insist asupra acestei tematici.
Nu-mi aduc aminte când a mai fost expulzat un ambasador în funcție al României dintr-o țară așa cum a fost expulzat pe data de 9 aprilie Filip Teodorescu, reprezentantul oficial al României la Chișinău.
De asemenea, foarte grave sunt afirmațiile președintelui Vladimir Voronin la adresa României, acuzată că ar fi incitat protestele de stradă care acuzau puterea de la Chișinău de falsificarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 5 aprilie.
Voronin a mai acuzat în trecut România de ingerință în afacerile interne ale Republicii Moldova, dar cum de data aceasta el a calificat incidentele din fața președinției și a parlamentului de la Chișinău drept “lovitură de stat anticonstituțională”, prin implicație, acuzația la adresa autorităților de la București este extrem de gravă.
Ministerul Afacerilor Externe și al Integrării Europene i-a convocat pe ambasadorul Cehiei la Chișinău, țără care deține președinția rotativă a Uniunii Europene, pe șeful delegației Comisiei Europene, pe cel al Statelor Unite și pe cel al Federației Ruse, pentru a-i informa desper evenimentele petrecute în zilele ce au urmat scrutinului.
De asemenea, a fost rechemată pentru consultări ambasadoarea în România, Lidia Guțu.
România a respins acuzațiile în mod indignat, printr-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, dar președintele Traian Băsescu, de obicei atât de implicat în relațiile cu Chișinăul, a păstrat tăcerea timp de mai multe zile. El va adresa pedata de 14 aprilie un mesaj pe teme de politică parlamentului României, în care e de așteptat să dea o replică afirmațiilor grave ale omologului său de la Chișinău.
România, Moldova și UE
Uniunea Europeană, deși s-a arătat oarecum mulțumită de modul de desfășurare a alegerilor, nu este într-o poziție confortabilă. Pe de o parte, România, stat membru al UE, este acuzată de autoritățile de la Chișinău că e implicată în sprijinirea unor mișcări etichetate drept “lovitură de stat”.
Pe de altă parte, criticile la adresa modului de desfășurare a scrutinului din 5 aprilie nu pot fi ignorate, cu atât mai mult cu cât Rusia menține presiunea asupra României, prin vocea ministrului său de externe, Serghei Lavrov, care spunea că folosirea drapelului României de către demonstranți subminează suveranitatea Republicii Moldova.
Și aici ajungem la esența problemei: obsesia multor români din România (și din Diasporă), inclusiv la nivele oficiale (deși aici în mod voalat) de a reduce relația cu Republica Moldova la problema Unirii (tot mai improbabilă) generează aceste probleme.
Să nu uităm spusele (apocrife) din anii ‘90 ale fostului director SRI, Virgil Măgureanu, căruia i se pune în seamă afirmația că serviciile secrete vor face unirea dintre România și Republica Moldova. Iar autoritățile de la Chișinău au acuzat în mai multe rânduri serviciile secrete de la București de ingerință în afacerile interne ale Republicii Moldova.
Dacă aceste acuzații sunt sau nu adevărate, este greu de probat, cert este însă că o anumită stare de spirit moștenită de la regimul național-comunist își pune amprenta asupra relațiilor cu Republica Moldova în mediile oficiale. Îmi aduc aminte că un amic jurnalist din România, venit la Chișinău în mai 1999 în timpul vizitei premierului de atunci, Radu Vasile, îmi povestea despre glumițele făcute de un diplomat în post, care îi însoțea pe ziariștii veniți cu premierul în microbuz. Acesta făcea “haz” de un membru al serviciului de pază din Republica Moldova care era și el în microbuz, de genul: “știți eu vorbesc românește, aici se vorbește moldovenește, dar nu e nevoie de translator”. Glumițe răsuflate din perioada 1990 – 1991.
La mulți oameni de rând din stânga Prutului apare reflexul, aproape pavlovian, de a aduce vorba despre unire când vine vorba de Republica Moldova. Cu cât persoana respectivă are mai puțin habar despre ceea ce se întâmplă la est de Prut, cu atât mai predispusă e să aducă în discuție acest subiect obsedant.
A venit momentul ca cei care tot bat toba unirii cu Republica Moldova să realizeze că România are alte lucruri mult mai presante de făcut, inclusiv legate de obligațiile asumate de statutul de membru al Uniunii Europene.
La Bruxelles nu i se va spune niciodată oficial României ce poziție să adopte față de Republica Moldova, dar câteva lucruri sunt clare.
1) Republica Moldova nu este un stat candidat la aderare și acest lucru se datorează gradului aproape total de nepregătire pentru un astfel de statut.
2) România a fost nevoită să suspende procedura rapidă de redobândire a cetățeniei de către persoanele din Republica Moldova în decembrie 2001, cu trei săptămâni înainte de ridicarea vizelor Schengen de călătorie în UE pentru cetățeni români. Coincidență? Vă las să răspundeți singuri la această întrebare. Cert este că în perioada 1991 – 2001 au fost redobândite aproape 100000 de cetățenii, și numai 4000 după aceea.
3) În Republica Moldova există o influență covârșitoare a Rusiei, inclusiv prin funcționarea de facto ca stat independent a regiunii nistrene. UE prin reprezentanții săi nu a trecut niciodată peste o anumită limită în confruntarea intereselor Rusiei în Republica Moldova.
Sentimentalism ieftin
Ceea ce interesează este stabilitatea la frontiera de est a UE, care ese și frontiera României, cu cea mai săracă țară a Europei, sursă de imigrație ilegală și crimă organizată.
Iată de ce Republica Moldova ar trebui să intereseze opinia publică românească, nu numai datorită faptului că majoritatea populației de acolo vorbește românește, ci pentru faptul că România are tot interesul ca între Prut și Nistru să existe prosperitate și democrație.
Majoritatea populației din Republica Moldova nu dorește neapărat unirea cu România. Mulți își doresc un pașaport românesc ca să poată călători sau trăi într-o țară a UE, fie ea și România, dar nu din cauză că ar muri de dorul “fraților de peste Prut”.
A venit vremea să renunțăm la acest sentimentalism ieftin și să nu mai amestecăm borcanele. Republica Moldova este un stat suveran și independent, recunoscut ca atare și de România. Există acolo o realitate și o situație politică și socială autonomă de cea din România, ba chiar extrem de diferită, și câtă vreme nu se va înțelege acest lucru România și românii din afara Republicii Moldova vor fi atrași în conflicte ca cel actual, iar românofonii din dreapta Prutului (fie că își spun moldoveni – majoritatea, fie că își spun români – minoritatea) vor trage ponoasele. // ACUM www.acum.tv
