“Durdom” în parlament sau Iurie Muntean linșat pe internet/ OPINIE

În ultimele zile Parlamentul Moldovei a semănat a casă de alienați mintali sau, ca să vorbesc în limbajul „conducătorilor”, a „durdom”. „Durdom” care a ieșit și pe stradă, din păcate pentru esteticul orașului nostru, dar și pe rețelele de socializare.

Personajul principal al ospiciului (mai să scriu al piesei Zbor deasupra unui cuib de cuci…) a fost inegalabilul Iurie Muntean, deși Șelin era cât pe ce să-l ia la curbă. Manifestarea a început cu introducerea lui Victor Șelin în Parlament, după ce accesul i-a fost interzis. Dar, ce să faci, dacă șovinul și instigatorul la agresiune vrea să se uite gratis la spectacol? Circul a fost amplificat de deputații comuniști, în frunte sau în coadă de bour avându-l pe Iurie Muntean, cel mai moldovan.

Iurie Muntean a fost personajul principal al „durdom-ului” și vineri, când după un schimb de replici care au fost prinse în imagini de camerele de luat vederi – acesta l-a îmbrâncit pe Vlad Plahotniuc.

Imediat după incidentul dintre Muntean și Plahotniuc, internetul s-a umplut de glume față de Iurie Muntean, care și-ar fi comandat condamnarea la moarte, atunci când l-a bruscat pe „Păpușar”. Au apărut atât poze cu mormântul lui Muntean, cât și clipuri video cu răzbunarea lui Plahotniuc.

Pe lângă „durdom-ul” din parlament ieșit în spațiul virtual, mizeria a ieșit și pe stradă, cu pagini printate cu mutra lui Șelin, în care unii cu acces la imprimantă își exprimau solidaritatea cu Șelin, umplând Chișinăul cu maculatură lipită pe stâlpi.

Măcar am râs de prostia aleșilor. Ce-i drept, aveam de ales? Râdem, ca să nu plângem. Alienarea izbucnită în parlament ne înconjoară, sper să nu ne înghită.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.