Duel verbal între Putin şi Timofti la summitul CSI de la Minsk

Declaraţia preşedintelui R.Moldova, Nicolae Timofti, legată de restricţiile impuse de Rusia la produsele moldoveneşti, a stârnit o reacţie mai înverşunată din partea preşedintelui rus Vladimir Putin.

Liderul de la Kremlin a criticat Chişinăul „pentru nedorinţa de a desfăşura la momentul oportun cu Rusia consultaţii privind consecinţele ce le comportă acordul de asociere RM-UE asupra relaţiilor bilaterale moldo-ruse”.

Potrivit agenţiei ruse Interfax, la summit-ul şefilor de stat ai CSI, ce are loc la Minsk, preşedintele moldovean Nicolae Timofti a declarat că Chişinăul nu a primit de la Moscova răspunsuri clare privind cauza restricţiilor impuse de partea rusă la exportul produselor moldoveneşti. Timofti a declarat că embargoul unilateral impus de Moscova zdruncină înţelegerile anterioare obţinute în cadrul CSI dintre cele două state. Potrivit lui Nicolae Timofti, prin aceste acţiuni Moldova a fost practic eliminată din zona de comerţ liber a CSI.

La rândul său, Vladimir Putin a declarat că  Federația Rusă nu a fost niciodată împotrivă ca Republica Moldova să se apropie de Uniunea Europeană, dar a criticat Chişinăul pentru că nu a discutat cu Moscova despre consecinţele ce le comportă acordul de asociere RM-UE asupra relaţiilor bilaterale moldo-ruse. Totodată, el a sugerat  Chişinăului să amâne implementarea Acordului de asociere până la finele anului 2015, după modelul Rusia-Ucraina.

„Da unde era Moldova, de ce noi şi Moldova nu am putut edifica  relaţii. Noi am dorit, de nenumărate ori, ne-am adresat cu astfel de propuneri , dar din păcate nu am obţinut un răspuns clar din partea colegilor moldoveni”, a declarat Putin.

Liderul de la Kremlin a precizat că aceste probleme au fost create nu ca acţiuni de  răspuns sau de apărare .,ci din cauză că partenerii noştri nu ne-au informat din timp şi exhaustiv despre despre riscurile ce le comportă pentru partea rusă şi ţările CSI alte zone efconomice, la care aderă colegii noştri din spaţiul CSI”

Aceeaşi sursă precizează că, după aceste declaraţii, cei doi preşedinţi care au stat alături la aceeaşi masă, au continuat discuţiile.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.