Droguri aduse din Bulgaria și Olanda, vândute în cluburile de noapte din Moldova. Cinci persoane reţinute!

Cinci persoane, cu vârste cuprinse între 23 și 33 de ani, membri ai unei grupări specializate în introducerea prin contrabandă și comercializarea drogurilor de tip ecstasy și amfetamină, au fost reținute de polițiştii moldoveni.

În cadrul investigațiilor, oamenii legii au stabilit că drogurile erau aduse din Bulgaria și Olanda, iar activitatea infracțională a grupului era desfășurată atât în mun. Chișinău, cât și pe întreg teritoriul Republicii Moldova, prin intermediari.

De asemenea, drogurile erau răspândite prin cluburile de noapte și locurile de agrement. Astfel, un gram de amfetamină era vândut la prețul mediu de 400-450 de lei, iar o pastilă ecstasy din categoria celor depistate era vândută cu 150 – 250 de lei.

În urma măsurilor întreprinse, în municipiul Chișinău, a fost reținut un membru al grupării în vârstă de 33 de ani. În timpul perrcheziției efectuate în automobilul personal, de model „VW Pasat”, au fost ridicate și sigilate 50 de pastile de ecstasy, ascunse în interiorul unui borcan cu supliment alimentar pentru sportivi.

Ulterior, persoana reținută, în colaborare cu organul de investigație, a efectuat sub controlul ofițerilor de poliție livrarea controlată a pastilelor depistate către destinatar, persoană care se ocupa de comercializarea drogurilor pe teritoriul raioanelor din regiunea de nord a RM.

Astfel, în cadrul acțiunilor de urmărire penală, polițiștii i-au reținut încă trei membri ai grupului care răspândeau drogurile din Chișinău către realizatori.

Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, domiciliați în raionul Briceni și municipiul Chișinău, polițiștii au ridicat 11 pliculețe cu aproximativ 50 gr de amfetamină, 27 de comprimate de ecstasy, 13 200 lei, 250 euro, bani proveniți din realizarea drogurilor, un aparat artizanal sub formă de tub destinat pentru consumul substanțelor narcotice. Valoarea estimativă a drogurilor sechestrate este de 45 000 de lei.

În acest caz a fost inițiată o cauză. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă închisoare de la 7 la 15 de ani.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.