Dodon învins de Chirtoacă!

Am urmărit cu un interes profesional prima confruntare deschisă la tv dintre D. Chirtoacă şi I. Dodon, favoriţii cursei electorale pentru funcţia de primar al capitalei.

Nu a fost o dezbatere electorală propriu-zisă, ci doar „un talkshow”, cum a avut grija să specifice Mihaela Gherasim, moderatoarea emisiunii Fabrika de la PublikaTV. Evident, şi Chirtoacă, şi Dodon au venit cu „tema lui de acasă”, de aceea începutul emisiunii a fost nervos, fiecare încercând să-l atragă pe oponent pe terenul sau. Chirtoacă a avut câteva faze bune (cele privind 7 aprilie, comuniştii şi independenţa R. Moldova), lăsându-l practic fără replică pe Dodon. Când Dodon a reuşit să-l atragă pe Chirtoacă pe terenul său (probleme de economie, finanţe, administraţie, management) Chirtoacă s-a ţinut surprinzător de bine, demonstrând că se descurcă profesionist în aceste domenii. Spaţiul emisiunii fiind „feliat” de calupurile de publicitate în trei „runde”, toate trei, deşi la limită, au fost câştigate de Chirtoacă. Cu certitudine, fanii lui Dodon care au urmărit emisiunea au motiv să fie nesatisfăcuţi de prestanţa lui. Şi invers: Chirtoacă nu şi-a dezamăgit admiratorii. Să considerăm această partidă una „de încălzire”- s-a discutat despre multe, dar în goana calului. Sper că şi Dodon, şi Chirtoacă vor privi acasă emisiunea şi-şi vor pune propriile note. Dacă se vor uita critic la ei, avem şansa ca la următoarea confruntare să-l vedem pe Dodon mai puţin plictisit de propria genialitate, iar pe Chirtoacă mai temperat, dar mai profund.

Oricum, partida de aseară a câştigat-o Chirtoacă. Şi totuşi, dacă cineva m-ar întreba pe cine aşi vota eu din cei prezenţi aseară la emisiune, la momentul dat aşi răspunde univoc: pe Igor Boţan. De aceea, aştept cu interes următoarea confruntare dintre Chirtoacă şi Dodon.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.